Moara Balaia din zona Podul de Piatra

După turul organizat de Asociația Iași.Travel și susținut de Cuptorul Moldovencei, a apărut întrebarea dacă există mai multe detalii despre Moara Bălaia, din păcate nu am găsit un studiu istoric despre acest obiectiv, dar avem câteva detalii interesante din presa vremii, pe platforma Digiteca Arcanum.

 

În Iași au existat mai multe mori de cereale, cele mai cunoscute fiind: Moara de cereale Nicolina din zona de astăzi a Podului Nicolina, pe vremuri având numele de Moara de abur Em. Haier, pe harta din anul 1972 apare cu numele Moara nr 2 Nicolina, Moara Moldova (Klepper) pe strada Sf. Lazăr și Moara Dacia pe Șoseaua Moara de Foc.

 

- Moara Bălaia se află în zona cuprinsă între Podul de Piatră și Podul de fier CFR (Podul de cale ferată pe ruta Iași - Ungheni), unde astăzi este CENAFER IAȘI (Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară) din Bulevardul Nicolae Iorga nr. 2.

 

1. - Căminul CFR - Moara Bălaia - SRTFC - CENAFER IAȘI

via Google Maps 

 

2. - Căminul CFR - Moara Bălaia - CENAFER IAȘI

via Google Maps

- 1900 - Moara Taxirer

În ziarul Ecoul Moldovei din septembrie 1900 găsim un articol despre Moara lui Naftule Taxirer, de lângă 'podul de fer de pe Bahlui', aici se 'lucrează şi Duminicile, iar sergentul nu denunţa faptul în schimbul sumei de 30 bani'.

- 1909 - Moara Taxier/Taxirer

În ziarul Opinia din februarie 1909 citim despre inundațiile de-a lungul Șoselei Naționale, de la Podul de Piatră de lângă Moara Taxier, unde apa ajunsese la o înălțime de 2-3 metri, inundând ograda morii și un depozit de saci de grâu. Atunci a fost afectată și Fabrica de tricotaje Moldova a d-lui Geller, situată între şoseaua Naţională şi Mahalaua Lipovenimei.

- 1915 - Moara Raiu (Rein ?) deținută de Taxirer și Goldsman

În ziarul Mișcarea din august 1915 găsim știrea că la Tribunalul secția a 3-a se vinde 'imobilul Moara Raiu (Rein ?) a faliților Taxirer și Goldsman'.

- 1916 - Moara Raiu

În ziarul Mișcarea din august 1916 este prezentată o listă cu cei care au donat pentru Ajutorarea familiilor nevoiașe ale celor mobilizați în război, pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor celor căzuți în război, aici găsim și Moara Raiu, dar și nume cunoscute din istoria Iașului: Konya, Motăș, Ornstein, Smirnov, Horovitz, Weinstein, Marcovici, Meissner etc..

 

3. - Mişcarea, august 1916

1919 - Moara de porumb Bălaia din șoseaua Naţională - Moara Raiu

Ziarul Opinia din martie 1919 are un anunț despre înființarea Morii Bălaia: Moara Raiu anunţă vechilor săi clienţi că a pus în funcţiune moara ei de porumb cunoscută sub denumire de Moara Bălaia din șoseaua Naţională şi primeşte spre măcinat orice cantitate de porumb şi grâu. Asemenea primeşte valţuri spre rifluit efectuându-le prompt.

 

4. - Opinia, martie 1919

- 1925 - Moara Raiu

Ziarul Dimineața din februarie 1925 relatează faptul că Parchetul general a fost înștiințat că prin înalt decret regal Efraim Goldsman, fost coproprietar al morii Raiu, care a fost condamnat la un an închisoare pentru bancrută, a beneficiat de clemența regală transformându-i pedeapsa la 20.000 lei amendă.

 

5. - Lumea, octombrie 1924

- 1926 - Moara Raiu - Fabrică de cherestea

În ziarul Lumea din februarie 1926 găsim o reclamă la Fabrica de Cherestea Moara Raiu, unde 'se vinde material uscat ca: Stejar, Frasin, Fag, Tei, cu prețuri avantajoase, se primesc butuci la tăiat cu metru cub. Adresa Șoseaua Națională nr. 85 - Iași'.

 

6. - Lumea, februarie 1926

- 1947 - Moara Bălaia - arsă

Lupta Moldovei din februarie 1947 descrie Mahalaua Trei Calici: 'coborând pe lângă pod pe malul Bahluiului, lăsând în stânga Moara Bălaia, arsă și părăsită și ridicând pe calea ferată, pe lângă Podul de fier, ți se arată întreagă, în toată splendoarea sărăciei sale, mahalaua Trei Calici'.

- 1957 -  Grup Social CFR

În Flacăra Iașului din septembrie 1957 aflăm despre planurile Direcției regionale CFR Iași care a dat în exploatare parterul, etajele I și II de la punctul Moara Bălaia și se lucrează la etajele III și IV. Se va construi un grup social pentru elevii școlilor profesionale CFR care vor locui și studia aici.  Clădirea va avea 3 săli de curs, club, bibliotecă, dormitoare, băi, etc. fiind investită suma de 760.000 lei.

7. - Hartă 1955 - Căminul CFR și Moara Bălaia

8. - O imagine amuzantă din anii '60 unde se observă Podul Feroviar de fier și Moara Bălaia - sursa

- 1972 - Școala de ucenici CFR
Pe harta din 1972 aici regăsim Școala de ucenici CFR.

9. - Hartă 1972 - Școala de ucenici CFR

10. - Podul de fier feroviar Iași - Ungheni și Podul de Piatră în anii '70 - sursa

 - 1977 -  Grupul şcolar CFR

De la Ion Mitican aflam că în anul 1977, Grupul şcolar CFR (Grupul Școlar de Calificare și Recalificare C.F.R.) se mutase în clădirea fostei Mori Bălaia, eliberând Clubul CFR de la Râpa Galbenă. 

11. - Hartă 1979

- 2004 - CENAFER Iași

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER) s-a înfiinţat în anul 2004 şi funcţionează ca 'instituţie publică în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. CENAFER asigură formarea - calificarea, perfecţionarea şi verificarea profesională periodică a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare'. 

CENAFER desfăşoară activităţile menţionate în Bucureşti, la sediul central, precum şi în subunităţile sale teritoriale din structura organizatorică, care funcţionează în municipiile: Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi, Constanţa. 

Pe 23 aprilie 2021, de Ziua Feroviarilor, s-a înființat Centrul Muzeal al Locomotivelor Iaşi la Clubul Salariaţilor C.F.R. de la Râpa Galbenă.

În curtea CENAFER Iași sunt expuse două locomotive de epocă: 764.392 și 13554 care au fost folosite pentru calea ferată îngustă.

Locomotiva CFR 1-3554 - a fost construită de Wiener Neustadt în anul 1891 cu numărul de fabricație 3554, pentru societatea Máramárosi Sóvasútak unde a primit numărul 1 și numele MÁRAMÁROSSZIGET (Liniile sării Sighet - Șugatag și Sighet Coștiui). În 1919 locomotiva a fost trecută în parcul CFR împreună cu linia de la Sighet și a primit nr. de circulație Maramureș 1 (au mai existat Maramureș 2, 3 și 4, din păcate casate în anii '70). După anul 1950 linia de la Sighet devine CFR și locomotivele sunt mutate la Sibiu, unde primesc numere de circulație formate din nr. de ordine (1, 2, 3, 4) urmate de numărul de fabricație, în cazul nostru 3554. În anul 1973 locomotiva trece în patrimoniul muzeului CFR, iar în aprilie 1984 este adusă de la Sibiu la depoul Brașov, unde a fost restaurată.
Locomotiva CFR 764.392 - de line îngustă adusă de la depoul Galați. În 1962 a fost la Băbeni, la Odobeşti în 1971 și la Galaţi între 1978-2020. Mai multe imagini și informații găsiți aici

În Iași mai avem alte 2 locomotive expuse, Locomotiva 230.098 este în gara Iași Nord pe peronul dintre liniile 0 și 1, a 2-a locomotivă este pe bd. Calea Chișinăului nr. 23, în spatele magazinului Leroy Merlin.

12. - Locomotiva cu aburi 764.392 - CENAFER Iași - sursa

 

13. - Locomotiva cu aburi 13554 - CENAFER Iași - sursa

 

- Podul de fier de cale ferată

În apropierea Podului de Piatră există Podul de fier CFR Iași - Bârnova, un pod construit din profile de oțel îmbinate cu nituri. Pe harta din 1890 podul apare ca fiind parte din proiectul de construcție a liniei ferate Iași - Ungheni, proiect început în anul 1872 și inaugurat la 1 Mai 1874.

Pe linia veche de pe pod se observă textul Krupp 1930, probabil de la numele Uzinelor Krupp.

14. - Podul de fier de cale ferată

15. - Bahluiul văzut de pe podul de fier fier de cale ferată

 

16. - Linia veche - Krupp 1930

- via Digiteca Arcanum IAȘI, Un veac prin Gara Iași - Ion Mitican (1983)

Caminul Studentilor la Medicina Iasi

La adresa strada Nicolae Bălcescu nr. 24A, în spatele clădirii Inspectoratului Școlar Județean Iași (nr. 26), înspre Institutul de Medicină Legală, există o clădire (probabil monumentul istoric IS-II-m-B-03724), unde a fost Căminul Studenților în Medicină.

1. - 1920 - Căminul Studenților în Medicină Iași - sursa

2. - Cămin studenți la Medicină din Iași - vedere din anul 1926 - sursa

3. - Fațada imobilului Casa Miclescu

În Revista Monumentul am găsit un articol redactat de dl. Adrian Puişoru despre reabilitarea Casei Miclescu (Centrul de Educare Adulţi şi Centrul de Perfecţionare Cadre Didactice). 

În lucrare avem o descriere: "este o fostă casă boierească a familiei Miclescu, construită în anul 1868, cu regim de înălţime parter şi etaj, funcţionând cu aceeaşi destinaţie până în anul 1949, când a fost naţionalizată şi dată spre folosinţă Ministerului Învăţământului. Clădirea avea ca vecinătăţi căminul şi cantina Liceului Sanitar la Est şi Sud, curtea Inspectoratului Şcolar al judeţului Iaşi la nord, precum şi curtea Institutului de Medicină Legală la vest. Are două accese la nivelul parterului, al doilea fiind cel utilizat şi în prezent de pe latura de Sud-Est, dinspre căminul fostului Liceu sanitar. De asemenea, prin demolarea etajului corpului de grupuri sanitare de pe latura de Nord-Est s-a amenajat o terasă exterioară care permite accesul pietonal direct la etajul clădirii. Accesul auto s-a realizat de pe stradela asfaltată care face legătura cu curtea Inspectoratului Şcolar". 

4. - Căminul Studenților via Google Maps

Clădirea aparține astăzi de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi și este sediu pentru Centrul de resurse și proiecte educaționale - Corp C.

 

5. - Casa Miclescu - via revista Monumentul

 

6. - Casa Miclescu - via revista Monumentul

 

7. - Interior Casa Miclescu - via revista Monumentul

- Din presa veche

În ziarul Universul, septembrie 1926 Ministerul sănătății și ocrotirii sociale anunță studenții de la Căminul pentru Studenţii în Medicină din Iaşi, str. Muzelor No. 20, că nu se vor putea prezenta la cămin decât pe ziua de 1 Decembrie 1926, data când se va deschide.  

8. - Universul, septembrie 1926

 

Universul din octombrie 1927 anunța redeschiderea Căminului studenţilor în medicină din str Muzelor 20 unde au fost invitaţi miniştrii sănătăţii publice (dl. Inculeț), instrucţiei (dl. Angelescu) şi muncii, se va oficia un parastas în amintirea lui Gheorghe Mârzescu, întemeietorul căminului iar căminul va purta numele de Gheorghe Mârzescu.

9. - Universul octombrie 1927

- În 1935 la adresa Strada Muzelor nr. 20 era Institutul Surorilor de Ocrotire

10. - Universul, august 1935

- Casele Miclescu și Milescu din Iași

Casa Miclescu din strada Nicolae Bălcescu mi-a amintit de două clădiri din Iași, prima are același nume Casa Miclescu din spatele UAIC Corp B, la adresa bd. Carol I nr. 22 -  str. Pinului nr. 2, astăzi este sediul Editurii UAIC și Centrul de Învățare al Universității. 

Casa ar fi aparținut familiei de boieri Miclescu, primindu-și numele după satul Miclesti din Vaslui. Gavril Miclescu, a fost unul dintre cei mai de seama dregători de la sfârșitul sec. al XVII-lea și din prima jumătate a celui următor, stâlp al familiei și întemeietor al unei ramuri ai cărei reprezentanți trăiesc și astăzi. În cele peste cinci decenii de activitate publică, lui Gavril i-au fost încredințate de către domnii Moldovei unele dintre cele mai însemnate dregătorii ale țării, el fiind, pe rând, postelnic, mare paharnic, mare vornic și mare logofăt. A fost moștenitor al unui întins domeniu aflat în ținutul Vaslui, extins apoi considerabil prin nenumărate cumpărături și danii, marele logofăt a avut două soții din familiile Dubau și Moreanu, care i-au dăruit nouă copii, cinci băieți și patru fete, prin care Miclestii s-au înrudit cu familiile Costache, Sturdza, Donici și Gane. - sursa

11. - Casa Miclescu - Editura UAIC

A doua casă este Casa Milescu din strada Săulescu nr. 4, are o fațadă asemănătoare Casei Miclescu din strada Nicolae Bălcescu. Aici a funcţionat Laboratorul de chimie medicală al Facultății de Medicină, a fost tipografia UMF și Corpul E al UMF - Centrul de Limbi Moderne și Centrul Cultural I. I. Mironescu. 

Pe locul acestei case s-ar fi aflat o casă a spătarului Nicolae Milescu, iar clădirea de astăzi ar fi aparținut familiei Mavrocordat. Aici ar fi cântat Frantz Listz împreună cu Barbu Lăutaru.

 

12. - Casa Milescu din strada Săulescu nr. 4

 

13. - Casa Milescu din str. Săulescu nr. 4

- via Revista Monumentul - Reabilitarea casei Miclescu - Adrian Puişoru, Ziarul de Iași, Digiteca Arcanum, BCU Dspace

Zona Sararie-Targul Cucului si strada Elena Doamna din Iasi

Continuăm seria articolelor dedicate străzilor din Iași cu zona de jos a străzii Sărărie, înspre Târgul Cucului, cu strada Elena Doamna până la intersecția Bucșinescu. 

Traseul pornește din Parcul Prieteniei din Tg. Cucului, de lângă Mănăstirea Bărboi. 

Zona aceasta a început să se dezvolte în timpul lui Ștefan al II-lea Tomșa, domnitor al Moldovei între 1611 - 1615 și 1621 - 1623, care a ridicat Biserica Sf. Ioan Zlataust din apropiere și a amenajat periferia Ulița Fânului către râul Cacaina, spre Podul lui Ștefan Vodă (Bucşinescu/Bucșănescu) dinspre Tătărași.

1. - Strada Elena Doamna dinspre Mănăstirea Golia în 1960 - via agerpress

- Strada Elena Doamna 

Strada Elena Doamna leagă Târgul Cucului de cartierul Tudor Vladimirescu și în trecut a avut mai multe denumiri: Ulița Fânului / Fânăriei (1696) din Târgul Făinii, Ulița Făinăriei, Strada Albă (1866) nume preluat de la Biserica Albă, Ulița Agenției Austriace (1849) și Ulița Zagură (1853). Numele actual l-a primit prin 1910, la un an după ce a încetat din viață Elena Cuza, soția domnitorului Al. Ioan Cuza, iar vechea Uliță Golia a fost redenumită Cuza Vodă. În acel an, Primăria Municipiului Iași a comandat statuia lui Alexandru Ioan Cuza, pe care dorea să o amplaseze în Piața Cuza Vodă din fața Primăriei de atunci, astăzi zona dintre Hotelul Continental și Restaurantul Select. Piațeta și strada au primit numele lui Cuza Vodă, chiar dacă statuia a fost inaugurată în Piața Unirii abia în 1912. - detalii găsiți în lucrarea Misterele onomastice ale Iașilor de Mircea Ciubotaru.

 

2. - La Paletta - Magazin de oleuri - Iosef Kohn - str. Elena Doamna nr 2-4

 

3. - Reclamă Deliciul Moldovei - Dumitru Huțanu - str. Elena Doamna nr 22

- Parcul Prieteniei 

Parcul din Târgul Cucului a fost denumit în anul 2017 Parcul Prieteniei Româno-Americane - Parcul Woodrow Wilson după numele celui de-al 28-lea președinte al Statelor Unite ale Americii în perioada 1913 - 1921. Astfel, s-a marcat simbolic 100 de ani de la Marea Unire a României din 1918, dar și 100 de ani de la venirea misiunii americane la Iași pentru a oferit sprijin refugiaților în Primul Război Mondial. Aleea principală a parcului a primit numele lt. col. Henry Watkins Anderson, șeful misiunii americane de acum 100 de ani. În centrul parcului a fost amplasată o placă comemorativă și au fost arborate steagurile României, SUA, Uniu­nii Europene și NATO.  

În 1986 autoritățile comuniste doreau construirea Pieței Elena Doamna definită ca un centru cultural cu o Sală Polivalentă.

 

4. - Planuri comuniste cu sistematizarea zonei Mânăstirii Bărboi - revista Arhitectura 1955

 

5. - Studiu din 1955 pentru viitorul centru administrativ al orașului - revista Arhitectura 1955

 

- Strada Costache Negri 

Astăzi poartă numele lui Costache Negri (1812 - 1876), fost scriitor și politician, care și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, fiind trimis în 1855 ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În anul 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, apoi a devenit vicepreședinte al Adunării Ad-hoc. 

Strada a mai purtat numele de Ulița Veche, Strada Vechie (Veche) sau Ulița Podul Vechi (1653) pentru că era podită cu bârne de stejar. Pe vremuri se intersecta cu strada Albă (str. Elena Doamna) în dreptul străzii Cucu.

Ion Mitican amintește că în august 1988 se demola și ultima casă din strada Costache Negri, o clădire cu etaj, vizavi de biserica Bărboi, probabil casa unde locuise Nathan Samuelli, tatăl dr. Albert Samuelli, eroul lui Eugen Herovanu din romanul Patria (1905).

 

6. - Turnul Bărboi dinspre Golia - 1920 - via delcampe

 

7. - Strada Costache Negri nr. 6 spre Tg. Cucului - Flacăra Iașului, 1984

8. - Imagine spre parc din Turnul Golia

9. -  Imagine spre parc din Turnul Golia

 

 10. - Parcul Woodrow Wilson din clădirea UMF

 

11. - Scînteia, 1986 - Centrul civic din Iași 

- S-au păstrat câteva imagini cu imobilele de pe strada Elena Doamna de pe locul parcului. 

 

12. - Clădirile de pe locul parcului - via fb.com/iasifotografiivechi

13. - Clădirile de pe locul parcului, strada Elena Doamna - 1973 via Hans Oerlemans

 

14. - Clădirile de pe locul parcului - 1973 via Hans Oerlemans

 

15. - Tramvaiul urcă spre Sărărie - 1973 via Hans Oerlemans

 

16. - Tramvaiul urcă spre Sărărie - 1973 via Hans Oerlemans

 

- Turnul clopotniță de la Biserica Bărboi 

După cum a scris cronicarul Ion Neculce, turnul clopotniță a fost construit în anul 1729 de către domnitorul Grigore Ghica al II-lea (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748), în cel de-al treilea an al primei sale domnii în Moldova.  
Cutremurele de la începutul secolului al XIX-lea au avariat grav Biserica Bărboi, aceasta fiind reconstruită în perioada 1841-1844, cu sprijinul logofătului Dimitrie Sturdza, după planurile arh. grec Andrei Karidis. În acest scop, Constantin, fiul lui Dimitrie Sturdza, a adus meșteri din orașul italian Padova, unde-și făcuse studiile.  

 

17. - Turnul Bisericei Bărboi - via delcampe.net

18. - Turnul Bărboi - Album general al României - jud. Iași (1893) - de Alexandru Antoniu

 

19. - Turnul Bărboi

 

20. - Turnul Bărboi în 1980 - via Sorin Iftimi - Biserica Bărboi din Iași

 

21. - Turnul Bărboi prin 1980 - via Sorin Iftimi - Biserica Bărboi din Iași

 

- Biserica Bărboi - strada Bărboi nr. 12
A fost construită în anii 1841-1844, pe locul unei biserici ridicate de vornicul Ursu Bărboi în perioada 1613-1615, după planurile arhitectului grec Andrei Caridis, ajutat de meșterii Atanasie și Gheorghe, greci din Sisani. În anul 1669, biserica ctitorită de Ursu Bărboi a fost transformată în mănăstire, urmașii ctitorului închinând-o Mănăstirii Vatopedu din Muntele Athos, în interiorul Bisericii există o pictură cu această mănăstire.

În această biserică a fost înmormântat în anul 1842 Ioniță Sandu Sturdza (1822-1828), primul domn pământean al Principatului Moldovei de după epoca fanariotă. Tot aici sunt înmormântați și alți membri ai familiei Sturdza, precum și poetul Alecu Russo (1819-1859) care a fost exilat la Soveja, în munții Vrancei, după ce a prezentat piesa de teatru Jicnicerul Vadră la Teatrul Național din Iași, unde critica autoritățile. În anul 1846, în exil, a descoperit balada Miorița și i-a încredințat-o poetului Vasile Alecsandri, care o „șlefuiește” și o publică cu titlul Mieoara în anul 1850 în secțiunea Cântece poporale românești din gazeta Bucovina din Cernăuți, apoi în 1852 și în volumul Poesii poporale. Balade (Cântece păstorești).

Între 1863-1865, diaconul Ion Creangă a locuit în casa parohială, înainte de a fi transferat la Mănăstirea Golia. 

Biserica Bărboi are hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătorit în fiecare an la 29 iunie.

În fața Bisericii există un obelisc cu vechea stemă a orașului și inscripția „ridicat de Primăria Iași în amintirea Bisericei Sft. Vineri, la 1895" în memoria Bisericii din Ulița Sfânta Vineri (azi str. Anastasie Panu) ctitorită de Nistor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche, la începutul sec. al XVII-lea, demolată prin 1880.

Alte detalii găsiți pe wikipedia.

 

22. - Turnul Bărboi în 1988 - via David Hadaller 

23. - Biserica Bărboi în 1988 - via David Hadaller 

24. - Biserica Bărboi și Sinagoga Merari  - 1984 via agerpress

 

- Hanul Ștefănești - strada Albă nr 8 -

Hanul Ștefănești era lângă zidul Bisericii Bărboi, Ion Mitican îl descrie ca fiind răzlețit ca o barcă pe mare, într-o hardughie joasă cu ograda întinsă până sub zidurile bisericii. Aici opreau negustorii geambași, cotigari, precupeți, angrosiști care vindeau grâne și fasole, bolovani de sare, bumbac etc., marfă adusă din jurul târgului Ștefănești (jud. Botoșani) și cumpărau ulcele, coase, seceri, fiare pentru plug de la magaziile din strada Albă,  Podul Vechi (strada Costache Negri) sau Hala de Fier din apropiere. Mitican amintește numele celor care au condus hanul: Burăh, Samoilă și Hoișie.

Hanul avea o cârciumă scundă înspre stradă, păstrând tradiția fostului Târg al Făinii (Făinei), iar mai jos pe strada Stihii erau păstrate stoguri de fân și hrană pentru animale. Clădirea a fost afectată de incendiile din zonă produse de brutăriile (pităriile) din Podul Vechi.

Hanul Ștefănești a fost și în proprietatea consilierului comunal P. D. Nițescu, iar prin 1939 a fost transformat în depozit de lemne și cereale.

A sfârșit ca restul clădirilor din zonă, prin 1982, când au fost demolate fostele prăvălii dintre zidul bisericii Bărboi și strada Elena Doamna fiind înființat actualul parc.

 

25. - Casele de pe locul parcului din Tg. Cucului - 1917 - sursa

26. - Tablou de Ștefan Dimitrescu - Han din Târgu Cucului - 1930 - Probabil Hanul Ștefănești

 

27. - Vânzare Hanul Ștefănești, str. Elena Doamna nr. 8 - ziar Opinia 1916

28. - Opinia, iulie 1926

29. - Opinia, octombrie 1932 

30. - Opinia, aprilie 1939 

 

- Din parc mergem pe lângă zidul Mănăstirii Golia spre bd. Independenței, apoi urcăm puțin pe str. Sărărie și ne întoarcem în această zonă, dar pe strada opusă.

 

31. - Clădiri pe strada Cuza Vodă spre Tg. Cucului - sursa

 

32. - Spre bulevardul Independenței - 1983 

 

- S-au păstrat câteva imagini cu imobilul de la colțul străzii Sărărie cu strada Cuza Vodă:

 

33. - Tramvai AEG cu dublă comandă pe linia 4: Tg. Cucului - Tîrgușor Copou 

- 1972 de Bernhard Studer 

 

34. - Strada Sărărie - 1969 - de Raymond De Groote

 

35. - Strada Sărărie spre bd Dimitrov (Bd Independentei) - 1970

 - via fb.com/iasifotografiivechi 

 

- Blocul UJCM (Uniunea Județeană a Cooperației Meșteșugărești) - str. Sărărie nr. 6 

Peste drum de intersecția cu strada Cuza Vodă este Blocul UJCM, inaugurat prin 1972, fost sediu pentru Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Pe peretele dinspre trecerea de pietoni dinspre Strada Cucu se observă un panou cu numele Târgul  Cucu. 

Lângă acest imobil, înspre Sărărie este un bloc cu fațadă modificată având adresa str. Sărărie nr. 8-10.

36. - Blocul UJCM

 

37. - Blocul UJCM în 1972 - de Bernhard Studer - sursa

38. - Primul bloc din Târgul Cucului - de Ion Mitican

 39. - Blocul UJCM - sursa

40. - Pe locul blocului a fost casa scundă din stânga - sursa

 

41. - Zona Tg. Cucului - sursa

- Ajungem pe bd. Independenței și traversăm în zona fostului Restaurant Bucegi, apoi urcăm pe strada Sărărie, trecem de cele 2 case de pe stânga de la numerele 1-3 și ajungem la Clubul Sportiv Școlar Unirea.

 

42. - Intersecția străzii Sărăriei cu bulevardul Independenței - 1983 

 

43. - Case pe strada Sărărie nr. 1-3

 

 - Clubul sportiv școlar Unirea Iași - Fosta Școală de fete Lambrior - str. G. Enescu nr. 15

În 1932 aici era Școala Primară de fete Alex. Lambrior, din colțul străzilor Vovidenia, Sărărie și Sf. Teodor. A fost înființată în anul 1889 sub numele de Școala primară de fete No. 2. Inițial, școala fusese instalată mai întâi într-o casă particulară din strada Potcoava, mutată apoi în strada Albineţ (Casa Baldovin), apoi în strada Rafail (Casa Lepădatul) și în 1899 s-a stabilit definitiv în localul anume zidit de Primărie, pe locul unde până atunci fusese instalat un post de pompieri. - via "Cel mai nou Ghid al Iașului (1932)" - N.A. Bogdan, C.I. Eremia. 

În 1960 aici era Școala de 4 ani nr. 7, apoi din 1967 Școala cu clasele I-IV nr. 28. Ca urmare a creșterii numărului de copii din zonă, în 1980 își mută sediul în strada din spate, într-un imobil nou construit, fiind cunoscută sub denumirea de Școala primară nr. 28. 

În 1994 a primit denumirea marelui eseist Mihai Codreanu, respectiv Școala cu clasele I-VIII nr. 28 Mihai Codreanu. În perioada 1992-2000, a  avut clase cu program sportiv integrat-judo, ramură sportivă în care elevii au excelat la competiții naționale și internaționale. Din 2012, Școala Gimnazială Mihai Codreanu Iași, are ca structură arondată Grădinița cu Program Normal nr. 4.

Astăzi aici este Sala de Judo a Clubului Sportiv Școlar Unirea Iași.

 

44. - Clubul sportiv școlar Unirea - fosta Școală de fete Lambrior - 1932

45. - Universul, 1899

 

46. - Școala primară de fete Al. Lambrior 

- str. Vovidenie colt cu str. Sărărie - Opinia, 1910

 

-  Grădinița nr. 4 - Mihai Codreanu - str. George Enescu nr. 15

Lângă Clubul Sportiv este fosta Casă a Directorului școlii, astăzi este Grădinița nr. 4.

 

47. - Grădinița nr 4

 

 - Colegiul Economic Administrativ - str.  Sărărie nr. 35

În 1952 aici a funcționat Școala medie tehnică financiară, iar din 1955 Școala tehnică financiară de 2 ani, unica de acest tip din Moldova, cu 2 secții finanțe și credit, apoi s-a introdus secția de industrie, transporturi și construcții. La absolvire se elibera o diplomă cu calificarea contabil pentru finanțe-credit, industrie, transporturi, construcții. 

În 1966 a fost înființat Liceul Economic (Grupul școlar economic) cu peste 2.000 de elevi la cursurile de zi, seral și fără frecvență. În 1976 unitatea școlară a primit denumirea de Liceul Economic de Contabilitate și Comerț, iar mai târziu Liceul Economic Administrativ și de servicii nr. 1 Iași. 

În 2005 i s-a schimbat denumirea în Colegiul Economic Administrativ Iași.

48. - Colegiul Economic Administrativ - sursa

 

48b. - Colegiul Economic Administrativ în planul îndepartat

- 1972 de Bernhard Studer 

 

Traversăm strada pe la trecerea de pietoni și coborâm spre Târgu Cucului până la primul bloc.

 

- Casa de peste drum, de la intersecția cu strada Albineț

 

49. - Casa la intersecția cu strada Albineț

 

50. - Casa la intersecția cu strada Albineț, astăzi renovată

51. - Casă pe Sărărie

- Strada Curelari și Biserica Pogorârea Sfântului Duh - Curelari - monument istoric IS-II-m-B-03834
Biserica Curelari este menționată în documente începând cu 4 aprilie 1663. Enoriașii bisericii erau în marea lor majoritate membri ai breslei curelarilor și din breasla ciubotarilor, conform unui act al Mitropolitului Veniamin din 1814.
De-a lungul timpului au fost efectuate mai multe modificari, în 1761 s-a construit pridvorul și clopotnița iar în 1875 a fost renovat interiorul. Biserica a fost incendiată de ieniceri în anul 1822.
După vestigiile istorice descoperite în partea sudică, biserica era înconjurată de un zid de piatră de râu și avea un cimitir unde au fost îngropați cei din breasla meșteșugărească, astăzi în curtea bisericii se mai observă câteva pietre funerare cu inscriptii slavone și grecești.
Locașul funcționează astăzi ca biserică afierosită asociației religioase Oastea Domnului, cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. 

Vecină este casa unde a locuit istoricul Ghe. Ghibanescu (1864-1936) link

52. - Biserica Curelari - sursa

- A.N.I.F. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - str. Sărărie nr. 16   

Înființată în 2011, este în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale având misiunea de a exploata, administra și întreține amenajările de îmbunătățiri funciare din domeniul public sau privat al statului, declarate de utilitate publică 

Pe locul blocului a existat Școala primară Junimea No. 1.

 

53. - Blocul A.N.I.F.

- Școala primară Junimea No. 1 - Gimnaziul de băieți Moritz și Betty Wachtel - fost strada Sărăriei nr. 187, str. Sărărie nr. 42

Școala a fost înființată în 1860 și a funcționat sub tutela Societății culturale Junimea Izraelită.

În anul 1895 în Iași învățământul religios evreiesc era predat în 46 de școli confesionale (heder, Talmud Tora). 

Școala primară israelită Junimea din Târgu Cucului era cunoscută ca fiind nr, 1, cea nr. 2 fiind în strada Palat din 1908. 

Școala Junimea nr. 1 activa și în anii 1864-1866, iar pe la 1870-1875 avea sediu în localul construit de soții Arnold și Scharlotte Weunranch, avea o clasă preparatoare (azil confesional) și clasele I-III primare. În 1896 imobilul este restaurat și mărit cu sprijinul Jewish Colonization Association, dar în 1910 terenul este expropriat de Primăria Iași pentru alinierea străzii Sărărie.
În 1912, în aceeași zonă, a fost construită o clădire nouă, pe terenul donat de Moritz Wachtel epitropiei Spitalului Israelit, școala primind numele Gimnaziul Moritz și Betty Wachtel. Printre primii fondatori și conducători se numără: Frații Schwartzfeld, dr. Tausing, Margoses. L Bick, Goldbaum, având mai târziu în frunte popularul medic ieșean dr. C. Lippe (Karpel Lippe).
Inaugurarea acestei școli a avut mult fast, luând parte și Mihail Kogălniceanu, Primul Ministru și Ministrul Instrucțiunii, care a ținut un discurs ce s-a terminat cu aceste vorbe: “în rândurile armatei și în rândurile școlare să se lege pentru toată viața camaraderie fără deosebire confesională, care să ducă la înfrățirea tuturor și care este dorința mea cea mai mare”.  
Iată cum descrie eruditul S. Coldbaum în ziarul Israelit din Lemberg, întemeierea școlii israelito-română: “în școlile primare ale statului nu se găsea pe atunci (1858) niciun elev de rit mozaic. Școli ale comunității nu se găseau, azilurile confesionale (Hedurim) nu se aflau decât în părțile de jos ale orașului, iar în Azilurile confesionale superioare unde se învață Biblia și Talmudul, populația școlară era neînsemnată. Patru oameni de vază m-au prins în mijlocul lor și am întemeiat în Iași prima școală israelito - română din Moldova. După un an am fost nevoiți să deschidem, afară de școala principală încă 3 școli paralele fiindcă numărul școlarilor trecuse de 2000. Dar afară de această școală principală cu 4 clase și a filialelor școlilor cu 2 clase, a căror program corespundea cu programul din școlile publice, cu singura deosebire că se făcea și învățământul limbii ebraice, am mai deschis o școală cu mai multe clase, așa numita școală rituală dogmatică unde în fiecare zi se învăță Biblia 2 ceasuri, Mişne și Talmud 3 ore, 2 ceasuri limba țării și matematicele“.

Se spune că aici a predat și marele nostru prozator Ion Creangă, corpul didactic al școlii fiind alcătuit din distinse figuri ale învățătorimii ieșene: Tincu Arbore, Ioan Nădejde, Săvescu, Rădulescu, Urziceanu, mai târziu fr. Hefter, M. Moscovici, Rorlich, Helman, Herman etc.
În anul școlar 1913-1914 Gimnaziul Moritz și Betty Wachtel avea 140 de elevi iar în anul următor numărul se ridica la 197. Important este faptul că toți aceștia au reușit la examenul depus la o școală de stat în limba română. 

Pentru activitatea depusă, în 1913, Moritz Wachtel și directorul școlii A. Steuerman-Rodion primesc ordinul Răsplata Muncii clasa I-a și respectiv a II-a. 
Clădirea acestei școli a fost refăcută în anul 1918. În anul 1920 se introduce studiul obligatoriu al limbii ebraice și a istoriei evreilor, cu timpul școala a câștigat o autoritate bine-cunoscută.

În 1927, școala primară izraelită-română Moritz și Betty Wachtel funcționa cu patru clase în localul propriu cu 8 săli, cu etaj și subsol. În curtea școlii se afla și o locuință cu două camere destinată servitorilor. Imobilul școlii se afla la adresa strada Sărăriei nr. 187.
În 1936, lângă școala primară Junimea nr. 1, a fost înființată o grădiniță pentru 30 de copii.  
În anul 1939 funcționau în Iași un număr de 13 școli evreiești. În 1939 școala era înzestrată cu baie și cantină școlară, corpul didactic preda învățământul românesc după programa statului, precum și limba ebraică. J. Olivenbaum era directorul școlii, profesorii Debora Leibovici, Betty Canner, S. Belotinseky, și B. Edelstein, iar școala era condusă de un comitet în fruntea căruia era fostul ajutor de primar al Iașului onel Fruhling având ca membri în comitet pe H. Rothenberg, W. Weinferg, S. Rosenztweig, I. L. Kiselovici, I. Eisenhendler, I. M. Moscovici și Irig. Brill.

În noiembrie 1940, Școala primară de Fete Reuniunea Femeilor Izraelite, a cărui local a fost avariat de cutremur, se mută în spațiul ocupat de grădiniță, cursurile acesteia fiind astfel suspendate.
Datorită numărului mare de elevi, în 1943 s-a aprobat funcționarea claselor paralele pe întreg cursul primar. Limba de predare a fost limba română, iar programa de învățământ era similară cu cea din învățământul de stat, singura diferență fiind în predarea limbii israelite.
Școala a fost naționalizată în 1948 în baza unui decret ce trecea în proprietatea statului toate bunurile bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor ce serveau pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ. În perioada 1941-1943 imobilul Şcolii M. Wachtel din str. Sărărie nr. 42 a fost închiriat Secției Financiare, a adăpostit un spital, a funcționat Universitatea Populară a U.E.R., internatul Facultății de Teologie și chiar o cantină studențească.  
A fost ulterior demolată, în locul ei fiind construit blocul cu sediul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
După anul 2003, Fundația Caritatea a demarat procedurile de reîntregire a patrimoniului Comunității Evreiești ieșene, solicitând și retrocedarea terenului ocupat de fosta școală mărginită de strada Sărărie, strada Curelari, terenul bisericii Curelari și imobilul vechi al cantinei din partea de sud.

54. - Biserica Curelari și Gimnaziul de băieți Moritz și Betty Wachtel - via jfc.org.il

55. - Gimnaziul de băieți Moritz și Betty Wachtel - via jfc.org.il

 

56. - Școala primară Junimea No. 1 - Gimnaziul de băieți Moritz și Betty Wachtel - sursa  

 

57. - Strada Sărărie spre Tg. Cucului în 1939  - sursa

 

58. - Zona Tg. Cucului - Sărărie cu Școala primară în partea de sus a imaginii - 1917 - sursa

59. - Gimnaziul Moritz și Betti Wachtel - str. Sărărie 147

 - ziarul Fulgerul 1913 

 

60. - Opinia 1916 - Școala secundara Moritz și Betti Wachtel - strada Sărărie 147

 

61. - Opinia 1928

 

- Moritz Wachtel (1861-1929)
Moritz Wachtel era la sfârșitul sec. al XIX-lea, unul dintre cei mai bogați evrei din Iași și din regiunea Moldova, avea afaceri în domeniul bancar și conducea mai multe instituții din oraș, fiind cunoscut pentru numeroase acte de caritate, alături de soția Betty (Beila Rozenbaum).
Împreună cu tatăl său, Eisig Wachtel, a condus magazinul de fierărie Eisig Wachtel et Fiu apoi Ferrum din colțul Străzii de Sus cu strada Vasile Alecsandri, unde vindeau velocipede, pluguri și cositori, sobe etc.. Fratele său, Solomon Wachtel a locuit în casa de pe bd. Independenței nr. 3 de lângă Facultatea de Medicină, fostă Casa Pionierilor, pe blazonul de pe fronton se disting și astăzi literele SW (Solomon Wachtel).
În 1890, Moritz Wachtel și W. Dinerman au fondat Banca Moldova cu sediul în casa Balș-Sturza pe strada Cuza Vodă, imobil preluat în 1937 de Direcția Generală PTT (poștă și telefonie), astăzi Oficiul Poștal nr. 1. Banca avusese peste 200 de funcționari, majoritatea evrei.
În 1924, împreună cu David Hertzenberg, Otilia Braunstein și Sofia Blumenfeld, sub patronajul Reginei Maria, organizează Orfelinatului Evreiesc în câteva încăperi ale spitalului israelit și apoi în imobilul din curtea Școlii Steaua din strada Anastasie Panu nr. 11, iar mai târziu cumpără imobilul din strada Mârzescu, unde a funcționat Primăria. În Iași mai exista Orfelinatul Iacob și Fany Neuschotz (Neuschatz) pentru copiii orfani evrei înființat în anul 1868 de Jacob de Neuschotz (Iacob Neuschotz) după moartea fiului său Chaim Smil. În 1916 Moritz Wachtel era epitropul Spitalului israelit și președintele comunității evreilor din Iași.
În anul 1886, Moritz Wachtel și partenerul său Dinescu au înaintat Primăriei o cerere în care solicitau înființarea unei Fabrici de frânghie și țesături la Loga Vita din Copou. Exista deja atelierul lui Dinescu, iar cu capitalul lui Watchtel, s-au deschis noi secții printre care secția de sforărie mică. Se producea în 1893 aproape tot materialul necesar industriilor de frânghii, sfoară, odgoane și împletituri de cânepă. În anul 1886 existau 10 muncitori, iar zece ani mai târziu numărul lor ajunge la 100. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea primește capital străin, în special cel italian, iar în 1903 se consemnează Societatea în Comandită a Fabricii de Textile Iassy-Galatz, Wachtel, Vignoli & Co. În anul 1905 aceasta se transformă în Societatea Anonimă Româno- Italiană a Industriilor Textile când fabrica se modernizează și se introduce prima filatură de cânepă din țară. 
În anul 1927 se oferă facilitați sociale prin intermediul Fundației Moritz Wachtel: construirea unei cantine, grădinița pentru copiii muncitorilor, dispensar medical, băi cu aburi etc.. Se punea la dispoziția muncitorilor un dispensar, se făceau și cursuri de alfabetizare, un cămin în care să stea și un loc în care să își poată lăsa copiii în timpul cât ei munceau.

În 1944 fabrica a fost demontată și trimisă în Arad, dar după război, utilajele au fost readuse și montate în trei secții: filatură, țesătorie și sfori. La 11 iunie 1948 are loc actul de naționalizare, atunci avea numele de Fabrica Textila Roșie din cartierul Târgușorul Copou. În același an s-a pus în funcțiune și o stație pentru producerea de covoare. 
După 1989 aici se produceau fibre de in, cânepă sau iută pentru țesături, saci sau sfori. Fabrica a fost privatizată în 1995 prin metoda MEBO, pachetul de acțiuni fiind preluat de către salariați. În 2009 terenul fabricii a fost vândut. detalii
Moritz Wachtel a murit la 4 februarie 1929 (1928?) la vârsta de 68 de ani când era internat într-un spital din Viena, s-au păstrat imagini de la Funeraliile de la Banca Moldova din 11 februarie 1929, data de 1928 este greșită link video. 
La înmormântare, Osvald Racoviță, primarul Iașului, a promis că strada Oastei, "ce duce la cazarme și spre fabrica de frânghie", va purta numele de strada Moritz Wachtel.

 

62. - Moritz Wachtel - din ziarul Cuvântul Evreesc - via Coman Corneliu

63. - Banca Moldova din strada Cuza Voda în 1929 - funeralii Moritz Wachtel - link video

 

64. - Ziarul Mişcarea, februarie 1929 

65. - Moritz Wachtel - fondator și administrator delegat al Băncii Moldova

66. - Banca Moldova contopită cu banca Moritz Vachel - Mişcarea, 1910

67. - 1924 - Banca Moldova - Anuarul Socec al României Mari - 1924-1925 

 

68. - Banca Moldova din strada Cuza Vodă - 1932

69. - Solomon Wachtel - Magazin de fierărie fondat în 1852 - strada de Sus - Mișcarea, aprilie 1912

 

70. - Magazin de ferarie Fratii Wachtel - str. I. C. Bratianu 137

 

71. - Fabrica Moritz Wachtel - Prima fabrică mecanică cu aburi de 'frănghierie sforerie și șesătorie',
Filituri de scăpărat și de lumânări, bumbac pescăresc
Jassy 1886 

 

72. - Societate anonimă română italiană a Industriilor Textile Iași 

fosta Moritz Wachtel (casă fondată 1886) 

73. - Textila S.A. Iasi - Fabrica de frănghierii, sforării, împletituri și țesătorie 

- fondată în anul 1887 de Moritz Wachtel

74. - Societatea anonimă română-italiană Industriilor textile Iași (fosta Moritz Wachtel) 

- prezentare la Expoziția și târgul de mostre a industriei românești din 1921 - sursa

 

- Avram Steuerman-Rodion (1872 - 1918) 

În video-ul de la înmormântarea lui Moritz Wachtel apare o imagine de la Gimnaziul de băieți cu o placă comemorativă în amintirea doctorului A. Steuerman-Rodion, fost director al Școalei Junimea nr. 1 1901-1911 și director al Școalei Moritz și Betty Wachtel din 1901-1911, la indemnul căruia în 1911 a fost cladită școala.
Ion Mitican a scris despre povestea lui Avram Steuerman-Rodion, supranumit doctorul sentimental, născut în Iași și care a locuit pe strada Cuza Vodă nr. 18. A scris versuri încă de când era elev la vechiul Gimnaziu Ștefan cel Mare, aflat pe atunci peste drum de Biserica Sf. Teodori, continua apoi la Liceul Național și ca student la facultatea de Medicină. Semna cu pseudonimul Dela Iași în paginile satirice ale Perdafului, scoasă de Vasile Negruzzi, fostul său profesor de gimnastică. Poet influențat de Heine, pasionat publicist și medic pentru cei năcăjiți, a scris în gazetelor ieșene cu note, intervenții, schițe, polemici, vreme de peste 30 de ani. A publicat în Evenimentul, Ordinea și în Opinia, dar n-a lipsit nici din jurnalele bucureștene, mai ales acele cu caracter social, precum Adevărul al ieșanului Al. V. Beldiman.
A fost redactorul paginilor culturale la ziarul Opinia, coresponda amical cu I. L. Caragiale din Berlin care i-a trimis spre publicare celebra schiță Monopol, apărută cu titlul Cronica în 16 noiembrie 1907. Ironiza măsura desființării sau reducerii cârciumelor din sate, tocmai propusă de guvernanți, socotindu-le vinovate pentru revolta țăranilor din 1907. La Opinia, Rodion inițiase mult gustata corespondență literară între Hero (Eugen Herovanu) și Leandru (Steuerman) și rubrica Oameni și lucruri în care se tipăreau adevărate poeme în proză
A tradus lucrări dramatice jucate pe scenele din Iași și București. Cu entuziasmul caracteristic, a susținut ideea împăcării celor două neamuri despărțite de religii, dar și dorința coreligionarilor de întoarcere în Patria strămoșilor, conducînd ziarul sionist Răsăritul (1899 - 1901).
Învinuit de asimilism și considerat eroul romanului Paria scris de amicul Eugen Herovanu, a primit multe săgeți, atît din partea presei creștine cât și evreiești. Pe vremea primului război a fost trimis din Iași pe frontul Bacăului cu anatema: element periculos, având idei politice de stânga. La întoarcerea de pe front, decepționat, la 19 septembrie 1918, cădea înfrânt de cumplite depresii sufletești, înghițind o fiolă de morfină.
Lăsa unicului său fiu lucrările împrăștiate în jurnalele epocii, câteva volume: Sărăcie (1897), Lirice (1898), Spini (1915), Frontul roșu(1920), O toamnă la Paris(1897), cu evocări, Ele (1898) cu articole găzetărești, În depărtări cu eseuri, antologii literare, traduceri, studii critice despre Heine, libretul operei Petru Rareș, Cartea băiatului meu (autobiografică) și titlul îndurerat dintr-o publicație: Tragedia A. Steuerman.
Scria în volumul Sărăcie: Vroind prin versurile mele/ Cu două neamuri să mă-mpac, / La unul am luat durerea/La celalt graiul s-o îmbrac./ N-a vrut întîiul să m-asculte, / Că n-am vorbit în limba lui/ Al doilea mi-a zis: Durerea / Nu este a mea, de ce mi-o spui ? 

Mai multe detalii pe wikipedia.

75. - A. Steuerman-Rodion

- Fosta Cantină Bagdasar - str. Sărărie nr. 14

În această casă a funcționat Cantina UMF Bagdasar, iar mai târziu a fost un club sportiv. Probabil poartă numele lui Dumitru Bagdasar (sau Dimitrie Bagdasar, 1893 - 1946) medic neurochirurg care a pus bazele școlii românești de neurochirurgie.

 

76. - Fosta cantină Bagdasar 

 

76b. - Copertă Cu Iașii mână-n mână de C-tin Ostap, Ion Mitican

 

 - Casa Bașotă - strada Sărărie nr. 14

La intersecția cu strada Sărărie, la numărul 14 se află din 1838 Casa Bașotă ce a aparținut lui Anastasie Bașotă (1798 - 1869),  boier, logofăt al Moldovei și filantrop. A ocupat diferite funcții: spătar în 1819 în timpul domniei lui Mihai Șuțu, hatman în 1821 în timpul domniei lui Ștefan Vogoride, apoi logofăt, primind și titlul de cavaler sub Grigore Alexandru Ghica, perioadă în care a îndeplinit și funcția de ministru de război. S-a căsătorit în 1829 cu Ruxandra Balș (1805 -  1867) cu care a avut două fiice: Sofia (decedată în 1849) și Elena, căsătorită cu cneazul George Cantacuzino, guvernator al Basarabiei.
Anastasie Bașotă a modernizat agricultura practicată pe moșiile pe care le stăpânea, dezvoltând activitatea financiară prin inițierea „unei societăți cambiale”, una din primele bănci din Moldova.
În 1838, a creat la Pomârla (Botoșani) prima școală sătească particulară din Moldova unde au fost instruiți pe cheltuială proprie 40 de școlari din cele mai sărace familii de țărani. Cu câteva luni înainte de moarte își donează jumătatea din avere pentru crearea unui liceu care să-i poarte numele și care să permită educația copiilor din mediul rural, astfel încât absolvenții să poată fi primiți în orice universitate din Europa, "fiindcă prin cultură și învățătură omul poate deveni util societății". 

Institutul Liceal Anastasie Bașotă a fost inaugurat abia în 1879 și a fost administrat până în 1906 de Epitropia Institutului a cărei primi administratori au fost junimiștii Vasile Pogor și Ioan Ianov. Când junimistul Samson Bodnărescu a fost director, liceul a primit vizita a numeroși scriitori: Mihai Eminescu (1884), Ioan Slavici, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor etc.
În Casa Bașotă de pe Sărărie, a fost sediul Gimnaziului Ștefan cel Mare cu 4 clase, înființat inițial în 1865 pe strada Muzelor (azi str. Nicolae Bălcescu de lângă Spitalul Sf. Spiridon).
În curtea Liceului a locuit și pictorul Octav Băncilă cunoscut pentru tablourile care evocă imagini din Tg. Cucului ai anilor 1900. După 1990 aici a fost sediul Star Net.
De remarcat zidul gros ce înconjoară vechea Casă Bașotă. 

77. - Hatmanul Anastasie Bașotă (1830) - pictură de Nicolo Livaditi

 

78. - Casa Bașotă anii '30 - Gimnaziul Ștefan cel Mare - via

 

79. - Casa Bașotă  

80. - Casa Bașotă 1991 - via Studiourile Buftea

81. - Casa Bașotă - sursa

- Strada Bașotă - pe aceasta stradă era Sinagoga Bașotă

- Sinagoga Bașotă (Bashoter Synagogue) - str. Bașotă nr. 8

În 1939, existau în Iași 112 case de rugăciune evreiești (sinagogi), majoritatea fiind organizate pe bresle, precum cea a Merarilor, Cizmarilor, Cojocarilor, Croitorilor, Mașiniștilor, Măcelarilor, Petrarilor, Zugravilor, Butnari (dogar), Căldărari, Cărămidari, Ceaprazari, Cherestegii, Cotiugari (transportă cu căruța), Covrigari, Crâșmari, Cuşmari, Lumânărari, Muzicanți, Stoleri (tâmplar), Tapițeri, Zidari etc. însă cele mai multe au fost dărâmate în perioada comunistă.

Ion Mitican a identificat într-o imagine Sinagoga Bașotă ca fiind Sinagoga croitorilor tineri din str. Bașotă nr. 8. 

Sinagoga Bașotă a fost dezafectată după 1970.

 

82. - Sinagoga Bașotă - via Ion Mitican

83. - Sinagoga Bașotă- via cja.huji.ac.il

 

 

84. - Sinagoga Bașotă - via Ion Mitican

85. - Interior Sinagoga Bașotă 1969 - via cja.huji.ac.il

mai multe imagini aici

- traversăm strada Bașotă și facem stânga după Hotelul Indiana, pe strada Stihii

- Hotel-Restaurant Indiana 3* - Tg. Cucu, str. Bașotă nr. 2 - 

Hotelul a fost înființat prin 1991, are 18 camere repartizate pe 3 etaje. 

 

86. - Hotel Indiana

 

- La intersecția cu strada Stihii erau 2 imobile care au fost demolate prin 1978-1980.

87. - În stânga sunt cele 2 clădiri despărțite de strada Stihii, în dreapta este blocul UJCM - sursa

 

88. - Casele de la strada Stihii văzute dinspre Independenței - Sărărie - sursa

 

88b. -  Casa de pe str. Sărărie nr. 12 în care a fost sediul Comisiei locale a sindicatelor

 

89. - Casa Bașotă din Turnul Golia   

 

- Târgul Făinii (Făinei) 

Mircea Ciubotaru scrie că zona între Ulița Chervăsăriei (str. Cucu) și Ulița Fânăriei (str. Elena Doamna) era locuită încă din secolul al XVII-lea, planurile rusești din anii 1739 și 1769 confirmă densitatea locuirii în această zonă de comerț și de tranzit spre Tătărași, unde bisericile Sf. Pantelimon (1762) și Albă (1750) au structurat relațiile sociale, iar târgurile Făinii, Fânăriei și Ulița Meserciilor (a măcelarilor) au stimulat viața economică. 

Aici era Târgul Făinii (Făinei), o zonă comercială unde erau depozitate și se vindeau cereale, denumire înlocuită în sec. al XIX-lea de Târgul Cucului. Denumirea apare încă din 1645 când egumenul Mănăstirii Hlincea cumpăra o casă situată „împotriva Picioragăi, unde să începe ulița unde să vende făina”. 

Târgul Făinei (Făinii) era în 1791 între strada Bașotă și strada Cucu, cuprinzând și str. Stihii, precum și în perimetrul Bisericii Sf. Pantelimon, al străzilor Benjamin Fondane și Elena Doamna.

 

 - Ulița Fânăriei

Toată zona situată între Uliţa Fânului (str. Elena Doamna), Uliţa Chervăsăriei/Caravanseraiului (str. Pădurii), pârâul Cacaina, până la Podul lui Ștefan Vodă (Bucşinescu) și de acolo în deal către Târgul Făinii (Târgu Cucului), va primi în secolul al XVIII-lea denumirea de Fânărie sau Mahalaua Fânăriei.  

Aici se depozitau și tranzacționau furaje, locul dobândind numele de Fânărie, apare și numele de Ulița Fânului (1690) sau Ulița Fânăriei pentru strada de la intersecția cu strada Podului Vechi (str. Costache Negri) și Chervăsăriei (str. Cucu), ajungând la Podul de Piatră (Bucșănescu). 

Denumirea acestei ulițe începe să fie concurată în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea de alte nume care desemnează prelungirea în jos, cotită, a Uliței Trăpezănească (1766), apoi a Podului Sfintei Vineri, „până la malul pârâului Cacaina” (1811). Mai apoi, a fost definitiv substituită de alte nume, cel dintâi fiind Ulița Papafil (1836). - via Misterele onomastice ale Iașilor de Mircea Ciubotaru.

90. - Târgu Cucului văzut din Turnul Golia - via Florin Tugui

 

91. - Jassy Rumänienbilder; Moldau-Rumänien 1943 - de Willy Pragher

- Pictorul Octav Băncilă

Până pe la 1800, locuitorii din această zonă erau români, armeni și sârbi, dar după 1840 și până la sfârșitul secolului, perimetrul între Târgul Făinii și strada Pădurii era ocupat în majoritate absolută de evrei. 

Evreii au format o comunitate numeroasă în Târgu Cucului, pe la 1900 pictorul Octav Băncilă (1872-1944) avea un mic atelier în curtea Gimnaziului Ștefan cel Mare (Casa Bașotă), a cunoscut astfel foarte bine cartierul evreiesc cu ale sale sinagogi, prăvălii și dughene, dar mai ales personajele care animau cartierul: negustori, peticari, cârpaci, bătrâni care se rugau sau se sfătuiau etc. 

Mai multe imagini cu tablourile sale găsiți aici.

92. - Peticarul (1908) - de Octav Băncilă

93. - Croitor bătrân - de Octav Băncilă

94. -  Evrei de vorbă în Târgu Cucu - de Octav Băncilă

95. - Evreu din Târgu Cucului - de Octav Băncilă

 

- alți pictori care au imortalizat viața evreilor din Iași sau zona Târgul Cucului 

96. - De vorbă (Sinagoga veche din Iași) - Ştefan Dimitrescu (1886-1933)

97. - Evreu din Iași - Adam Bălțatu (1889-1979)

98. - Evreu citind Tora - Theodor Cateliu (1855-)

- Strada Stihii

Mircea Ciubotaru a scris câteva paragrafe despre această stradă, era desemnată ca „ulița ce vine din Târgul de Sus, ce să scoboară la vale alăture cu școala jidovască (Sinagoga Mare)” la 1798, sau Ulița spre Sărărie, cu școala jidovilor în 1853, Uliția Păscăriei, conform hărții Peytavin din 1857, Strada Stihi la 1884, Strada Stichi în harta Bejan din 1896 și Stradela Stihie în 1899.

Clădirile vechi din Târgu Cucului au fost demolate începând cu sistematizarea  din 1977, prin 1978 în Podul de Fier se construiau deja primele blocuri .

Ion Mitican amintește că strada Stihii a fost numită înainte Păscăria Veche, unde se fabrica azima de Paște, strada avea 19 numere, aici erau hambare pentru orz, ovăz cu staniștea la răscrucea străzilor Cucu, Labirint și Pantelimon. 

Cosmin Ceucă, președintele asociației Iași.Travel, a identificat câteva imagini din 1969 cu partea dreaptă a străzii Stihii, spre strada Cucu. detalii

 

99. - Strada Stihii în 1969 - via cja.huji.ac.il

100. - Strada Stihii nr. 9 - 1969 - via cja.huji.ac.il

101. - Strada Stihii- 1969 - via cja.huji.ac.il

102. - Strada Stihii - 1969 - via cja.huji.ac.il

103. - Strada Stihii - sursa

- mergem pe lângă clădirea din spatele Hotelului Indiana, coborâm pe strada Stihii, unde pe stânga este Baia Pogor

- Baia Pogor - strada Bașotă nr. 4

În lista de Băi publice din lucrarea Călăuza orașului Iași de N. A. Bogdan (1923) sunt enumerate: Baia Comunală (Feredeul Turcesc), Baia Populară din str. Moțoc, Baia Pogor din str. Bașotă, Baia Sărată din str. Sărată și Baia Brașoveanu din bd. Brătianu.

104. - Baia Pogor - via Ion Mitican

105. - Băi publice în Iași - 1923 - via Călăuza orașului Iași de N. A. Bogdan

Facem stânga spre Sinagoga Mare.

- Sinagoga Mare Iași - str. Sinagogilor nr. 1

A fost construită în perioada 1657-1671, fiind cel mai vechi edificiu de cult mozaic de pe teritoriul României și cel mai vechi monument de arhitectură din România. Potrivit unei inscripții de la intrare, aici ar fi existat o sinagogă și mai veche, pe la 1580. Primul rabin care a predicat în ea se pare că a fost cunoscutul învățat Nathan Hanover (Nathan ben Moses Hannover). Cărturarul moldovean Dimitrie Cantemir menționează în lucrarea sa Descrierea Moldovei (1714-1716) că evreii "pot să-și facă sinagogă oriunde voiesc, însă nu de piatră, ci numai de lemn", astfel prima clădire se pare că a fost din lemn și era o copie fidelă a sinagogilor galiţiene, în stil baroc. De asemenea, nu era voie ca lăcașele de cult mozaic să fie mai înalte decât Catedrala Mitropolitană, dar legile mozaice spun că sinagoga trebuie să fie cea mai înaltă clădire din cartier, astfel sinagoga este mai jos de nivelul solului, la intrare se coboară câteva trepte. 

Sala principală are o formă de corabie, iar în partea opusă se află Steaua lui David. Edificiul prezintă elemente de amenajare și decorațiuni care aparțin și ritului sefard și celui askenad (ashkenazi), cei mai mulți evrei din Iași vorbeau limba idiș, un dialect al limbii germane. Se remarcă în stilul arhitectonic și decorativ al sinagogii influențe ale clădirilor de cult similare din Boemia, Polonia și Rusia. 

În prezent, este singurul lăcaș de cult evreiesc din Iași în care se mai oficiază slujbe religioase. 

În fața Sinagogii Mari din Iași a fost inaugurat în anul 1976 un obelisc ridicat în memoria victimelor Pogromului de la Iași din 28-29 iunie 1941. Băncile instalate lângă monument se numesc Băncile Reculegerii. 

Sinagoga are un mic Muzeu instalat în încăperea de la etaj (cafas) a femeilor, deschis la 30 iunie 1976 pentru păstrarea obiectelor de cult, amintiri din vechiul cartier și imagini adunate de cercetătorul Silviu Sanie împreuna cu cei din Comunitate. 

Evreii din Iași se mai întâlnesc la Sinagoga Mare și la sărbători de Purim, Roș Hașana și Iom Kipur.

Cu timpul populația evreiască din oraș a scăzut, fiind afectată și de emigrările din anii 1945-1989 când regimul comunist a introdus un un sistem de troc pentru cei care doreau să părăsească țara și aveau rude în străinătate, a permis acordarea vizei pentru cei care depuseseră cereri de emigrare în schimbul valutei și a tehnologiei, dictaturile Dej și Ceaușescu au vândut mai ales evrei şi saşi, dar şi români. După 1968, când se înfiinţează în România Banca Română de Comerţ Exterior, exista contul TN73 pentru negocierile care îi priveau pe etnicii germani şi TN75 pentru etnicii evrei. Se estimează că între 1945-1989 au fost vânduți astfel peste 350.000 de evrei și peste 226.000 de şaşi. detalii

La recensământul din 2002, din cei 320.000 locuitori ai orașului Iași, doar 462 s-au declarat mozaici.

În 2018 Sinagoga a fost reinaugurată după 12 ani de lucrări de restaurare. Mai multe detalii pe wikipedia

 

106. - Sinagoga Mare din Tg. Cucului Iași - via wikipedia

107. - Sinagoga Mare - sursa

108. - Great Synagogue în Iași - via en.huji.ac.il

 

109. -  Legendarul cimitir din spatele sinagogii - via Ion Mitican

110. - Sinagoga Mare - 1988 - de David Hadaller

111. - Sinagoga Mare din Tg. Cucului Iași

 

112. - Sinagoga Mare în zilele noastre - via fb

 

113. - Video Sinagoga Mare în 1973
 

Mai multe informații despre Sinagogile din Iași găsiți aici

 

- Pogromul din 1941

În parcul de lângă Sinagogă este un obelisc înălțat în anul 1976, închinat victimelor Pogromului din 27-29 iunie 1941 când mai mulți evrei au fost asasinați în curtea Chesturii Poliției din strada Vasile Alecsandri. 4432 dintre supraviețuitorii masacrului au fost trimiși sub escortă la gară și îmbarcați în trenurile morții, 2713 fiind uciși pe drum. În iulie 1943, serviciul special de informații raporta că în Pogromul de la Iași au fost omorâți 13.266 de evrei. 

În anul 2021, în clădirea fostei Chesturi a Poliției a fost deschisă Casa Muzeelor care conține Muzeul Pogromului de la Iași și Muzeul Teatrului Evreiesc. Mai multe detalii despre Pogromul din 1941 găsiți pe wikipedia.

114. - Evrei în curtea Chesturii Poliției
via holocaust-history-archive.com

 

- Strada Sinagogilor  
Așa cum îi spune numele, pe această stradă erau mai multe sinagogi, adică școli sau case de rugăciune ale comunității evreiești. Din lista de sinagogi din Iași am regăsit: 
- Sinagoga Croitorilor (Croitori) din strada Sinagogilor nr. 1/ 5, a fost distrusă de un incendiu în 1822 și refăcută în 1824, apoi dezafectată în 1978
- Sinagoga Cojocarilor (Cojocari) din strada Sinagogilor nr. 7, clădirea a fost cumpărată în 1847 de Iosub Leiba sîn Iancu cu 100 galbeni și jumătate,  
- Sinagoga Haim Hoffman din strada Sinagogilor nr. 7/ 9, imobil cumpărat în 1880,
- Sinagoga Meniche din strada Sinagogilor nr. 7/13, 
- Sinagoga Mare din strada Sinagogilor nr. 11, cea mai veche din România, singura care mai există pe această stradă,
- Sinagoga Michel Roşiesiva (Roşieşiva) din strada Sinagogilor nr. 12,
- Sinagoga Zalmina Feighels (Feighelis) din strada Sinagogilor nr. 3/13/15, era un fruntaș al obștii prin 1840-1860.

Mai jos găsiți câteva imagini cu sinagogile care au existat pe această stradă.

- Sinagoga Croitorilor Mari (Tailors, Shneydershe Shul) - era pe str. Sinagogelor nr. 1 - demolată
A fost afectată de incendiul din 1822, refăcută în anul 1824 și dezafectată în anul 1978. 

În 1939 mai exista o Sinagogă Croitori pe str. Sf. Teodor nr. 30 (22), alta pe str. Broscăriei nr. 12 și Sinagoga Croitori Tineri pe str. Başotă nr. 8.

 

115. - Sinagoga Croitorilor Mari  - Tailors' (Croitorilor) Synagogue (Shneydershe Shul) - via en.huji.ac.il

 

116. - Sinagoga Mare în centru - 1969 - via en.huji.ac.il

 

117. - Sinagoga în 1963 - de Paul Schutzer

 

 

118. - Sinagoga - via en.huji.ac.il

 

mai multe imagini aici și aici

 

- Sinagoga Cojocari (Kirzhnershe Shul, Furriers) - era în str. Sinagogelor nr. 7 - demolată

Clădirea a fost cumpărată în anul 1847 de Iosub Leiba sin Iancu. Exista în anul 1969.

119. - Sinagoga Cojocari în 1969- via en.huji.ac.il

 

120. - Sinagoga Cojocari în 1969- via en.huji.ac.il

mai multe imagini aici

 

- Sinagoga Zalmina (Feighelis) - str. Sinagogilor nr. 3/15 - demolată

Seamănă cu Sinagoga Croitorilor Mari din paragraful de mai sus. 

Zalmina Feighels a fost un fruntaș al comunității evreiești prin 1840-1860.

 

121. - Sinagoga Zalmina - via Ion Mitican

Peste drum de Sinagoga Mare este Biserica Sf. Pantelimon.

 

- Biserica Sfântul Pantelimon - strada Pantelimon nr. 5

În anul 1762, pe locul unui vechi cimitir, mai mulți negustori au construit o biserică din bârne și vălătuci cu nădejdea că Sf. Haralambie, cu harul său tămăduitor de boli și izbăvitor „mai ales de năprasnica boală a ciumei” va mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea molimelor ce bântuiau în acea vreme localitatea.
În anul 1805, biserica a fost rezidită din temelie, fiind făcută din piatră, pe locul cunoscut atunci sub numele de Târgul Făinii. La această biserică se închinau breslele doctorilor, spițerilor și bărbierilor.
Biserica are hramul Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (27 iulie) și Sfântul Haralambie (10 februarie). Intrarea în curtea bisericii se face pe două căi: una dinspre Strada Cucu și alta dinspre strada Pantelimon. Detalii pe mmb.ro

 

122. - Biserica Pantelimon - via doxologia

 

123. - Biserica Sf. Pantelimon din Tîrgu Cucului - sursa

124. - Biserica Sf. Pantelimon - via David Hadaller 1988

  

125. - Spre Podul de Fier 1979 - via Ion Mitican

- Urcăm pe strada Cucu până în strada Elena Doamna, unde pe dreapta este blocul UJCM, iar pe stânga este Palatul de Justiție.

- Strada Cucu 
Ion Mitican amintește că lângă biserica Pantelimon era o cofetărie unde găseai ieftin o felie de leicheh (pandișpan-chec), în stânga străzii Cucu era mică papetărie unde pentru un caiet cumpărat primeai în plus o peniță Claps, de unde porecla firmei La Klaps. Mica clădire era demolată în anii '70, pe locul ei s-a ridicat blocul de pe colț ce ocupa și locul unde fusese dugheana talmudistului librar Herș Stark de pe colțul străzii Stihii, unde se găseau cărți religioase.
Tot Ion Mitican amintește că strada Cucu avea cam 350 metri cu 62 numere în 1912, strada Sinagogilor avea numerele 1-19 pe dreapta și 2-26 pe stânga, astăzi se păstrează doar Sinagoga Mare de la nr 11, în fața ei este blocul nr. 7 unde în 1978 era Sinagoga Zvolever de pe malul străzii, cunoscută pentru legendara ei ospeție, vecină este casa de lângă Biserica Pantelimon. 

 

126. - Plăcintăria La Brambier David - str. Cucu nr. 52 - Ghidul din 1932  

127 - La Librăria Educația - strada Cucu 62 - 1932

128. - Blocurile din Strada Cucului și turnul Bisericii Pantelimon în 1989 - via agerpress

- Incendiul din strada Cucu - 19 ianuarie 1910

În ianuarie 1910 casele din strada Cucu, spre strada Albă, au fost distruse de un incendiu pornit de la Fabrica de perii și bidinele a lui Tobias S. Fall, din strada Cucu nr. 57. 

Ziarul Opinia a publicat câteva detalii: incendiul din strada Cucu a distrus întregul corp de case din colțul stradelei Labirint și ținea până în colțul străzii Albe, ocupat în partea dreaptă de Tobias S. Fall - fabrică de perii și bidinele, lăptăria M. Goldștein (Goldștain), bărbieria C. Rozen, cofetăria Michel Berinștein (Bernstein), băcănia Michel Strucovici (Strulovici), galanteria lui M. Bercovici, drogueria M. Polingher, manufacturistul Zanft (Sanft), iar în partea stângă de mararul Iţic I. Iancu și cârciumarul Strul Gratz. 

În strada Labirint au fost distruse casele ocupate de Baba Grossman vânzător de haine vechi, Avram Șfartz, Haia Vadana, Sima Vadana, Iosub Kaufman, Lupu Grimberg, Emil Grimberg, Șulem Brauer, Haim Beer, Manase Liberman, Manase sin Moise, Aron Riven, Leizer Scheinfeld.

Ziarul Dimineața estima că au fost distruse aproape 87 de locuințe, 20 de prăvălii, cunoscuta hală de vechituri și mai multe dughene mici din dosul caselor.  

129. -  Fabrica Tobias S. Fall - 1909 - ziarul Fulgerul 

130. - Incendiul din Târgul Cucului - via Ion Mitican

131. - Intersecție str. Cucu - str. Elena Doamna -  - sursa

 

132. - Strada Cucu - 1917 - sursa

 

- Sinagoga Zvolever - str. Cucu  - demolată
Eleganta Sinagogă Zvolever din Tg. Cucului a fost construită de bancherul Israil Chaim Daniel înzestrând-o cu toate obiectele pentru serviciul religios. Era un important centru de studii talmudice unde enoriașii studiau 24h/24, sinagoga fiind deschisă permanent. 

Mai exista o sinagogă cu numele Zvolever Vechi pe str. Horia nr. 16.

133. - Sinagoga Zvolever - via Ion Mitican. 

 

- Israil Chaim (Haim) Daniel (1812-1902) - 

Era fiul cunoscutului bancher Michel (Mihel-Mihail) Daniel care a fondat la 1790 banca Casa M. Daniel & fils foarte cunoscută în acea vreme, l-a împrumutat și pe domnitorul Mihai Sturdza. Și numele lui Ch. Daniel apare într-un hrisov din 1850 al lui Grigore Ghica și din 1855 a lui Calimachi, iar în 1856 numele lui apare pe istorica petiție dată Căimăcămiei din Moldova de către evreii din Iași. redactată în limba franceză. unde erau expuse neajunsurile evreilor moldoveni. În ziarul german Di Gegenwart din 1847 consulul prusac scria Casa de bancă Daniel din Iași joacă rolul de Rothschild al Moldovei. 

La 23 de ani, I. Ch. Daniel s-a căsătorit cu Maria Wohl având 18 copii, dar din care au supraviețuit până în 1902 doar 4, trei fiice și un fiu.
A primit cetățenie în 1878 când au fost împământeniți evreii notabili stabiliți aici.
Nu a avut o reputație de filantrop ca Neuschotz, dar în 1886 când a decedat prima soție, Daniel a organizat câteva donații pentru Spitalul 2, Școala Reuniunea femeilor israelite, Școala Junimea no. 1 și Junimea no. 2, Societății pentru ajutorarea lehuzelor, Societatea fraterna Păcurari, Talmud-Thora pentru copiii săraci și pentru pensionarii nevoiași.
În 1889 Banca Daniel a fost spartă, hoții au escaladat casa, au pătruns în pod și au găurit tavanul furând 300.000 lei în aur și bijuteriile depuse de d-na Wassermann în valoare de 50.000 lei. Hoții nu au fost prinși, dar se spunea ca ar fi fost frații greci Karacosta. Despre acest furt, Daniel a spus: ia, m-a ciupit un purice.
În 1892, la 80 de ani, se recăsătorește la Suceava cu Rosalia Luxemberg din Varșovia, opinia publică fiind ostilă căsătoriei pentru că mireasa avea doar 23 de ani, ziarul umoristic Perdaful îl ridiculiza prin parodii pe Junele Damiil, cel mai cunoscut pamflet fiind: Damiil, Vra copil, Cu orice preț, Și isteț, Cum îi el, Frumușel, Alb și plin, D'aur fin.
A locuit în Strada de Jos unde avea 3 case, mai deținea o casă în Strada Halei, 2 în strada Palat, una în Strada Veche, un palat în strada Ștefan cel Mare, o casă în str. Carol, o vie de 12 pogoane în comuna Copou, o moșie de 1250 fălci la Ionășeni (Botoșani), la Cozia, Braniștea și Gura Bohotinului (jud. Fălciu), Țibucani unde avea un elegant castel în jud. Neamț, Bădeni, Hadova și Prigoreni în jud. Iași. 

Se spune ca a ieșit doar o dată din orașul Iași, când a mers la Suceava pentru a 2-a căsătorie, nu a vizitat moșiile cumpărate în afara Iașului, nu s-a fotografiat și nu s-a lăsat pictat.
În curtea locuinței sale a construit o capelă a familiei, o casă de rugăciune, la cimitirul izraelit a construit o casă mortuară în 1893 și a clădit eleganta sinagogă Zvolever din Tg. Cucului, înzestrând-o cu toate obiectele pentru serviciul religios. 
Averea lui Daniel era estimată la 18.000.000 lei, a fost împărțită de Leon Daniel, Carolina Levin, Albert Daniel, Clara și Suzana Wexler (din Viena), Mihel Fișerovici din Odessa și Rosalia Daniel, a 2-a soție. 

 

134. - Fruntașul bancher israelit Michel Daniel invitat la balul dat

 de Principele Carol I in seara de 22 ianuarie 1867 - via N. A. Bogdan

135. - Israil Chaim Daniel

- Strada Roșcani (Aron Vodă)

Mircea Ciubotaru a scris despre istoria străzii care se intersectează cu strada Cucu, pe vremuri avea numele de Uliția pe sub Curălari, confirmat de harta PEYTAVIN din 1857. A primit denumirea Str. Aron-Vodă prin 1866, dar nu își datorează numele domnitorului Moldovei din perioada1591 - 1592 și 1592 - 1595, fiul lui Alexandru Lăpușneanu., numit de boieri "cel Cumplit", ci pentru locul din capătul despre ograda școlii jidovilor stăpânit de Mănăstirea Aron-Vodă (Aroneanu) cumpărat prin 1691. În 1948 strada a fost redenumită Str. Lazăr Grimberg cu numele militantului comunist basarabean (n. 1911), condamnat în procesul de la Craiova din 1936, deportat în 1941 și ucis în împrejurări neclarificate, apoi a primit numele Str. Roșcani în 1964, în memoria luptei de la Roșcani (Cahul-Basarabia) din 1574 între armata otomano–tătărească și oastea lui Ioan Vodă cel Viteaz domnitorul Moldovei între 1572 - 1574.

Mai jos, la intrarea în fosta ulița Vântu, pe stânga, după case noi, se văd ruinele zidurile unde era heiderul (heder) Sinagogii Zidarilor.

- Talmud Torah - str. Roșcani nr. 5

Pe fosta stradă Aron Vodă, azi str. Roșcani nr. 5, a existat Școala Junimea și Talmud Tora (Torah-Thora) între  1924 -1948, reamenajată de Direcția Prevederilor Sociale, a adăpostit începând cu 2005 Colegiul Richard Wurmbrand apoi a devenit sediul DIICOT. 

Talmudul (în ebraică înseamnă învățătură sau studiu) este un text central al iudaismului rabinic, compus din Mișna și Ghemara iar Tora (Thora) reprezintă cartea sacră a evreilor. Timp de secole au apărut mai multe școli de studiu a textelor talmudice. Mai multe detalii pe wikipedia.

Mai sus, pe strada Roșcani nr. 3, a existat Sinagoga Măcelarilor.

136. - Strada Roșcani nr. 5

- Sinagoga Măcelarilor - Măcelari (Truncherilor - Trunchieri) - Str. Roșcani nr. 3, fost str. Aron Vodă nr. 3

Mai jos pe strada Roșcani nr. 3 (fostă strada Aron Vodă) era Sinagoga Măcelarilor.

Mai exista o sinagogă la adresa str. Aron Vodă nr. 40, ambele existau la naționalizarea din 1943.

137. - Sinagoga Măcelarilor - str. Roșcani nr. 3 - via Ion Mitican

138. - Sinagoga Măcelarilor - via Ion Mitican

139. - Sinagoga Măcelarilor - 

discursuri Carol Drimer, M. Isac Moscovici, Dr. Ghelerter - Opinia, 1927

- Târgul Cucului - uneori scris Târgu Cucului
Mircea Ciubotaru ne oferă mai multe detalii despre această zonă, a avut numele de Târgul Făinii fiind înlocuit de Târgul Cucului prin 1816 când în acte apare textul: Târgul Făinii, ce-i zic acum Târgul Cucului, sau Târgul Cucului zis a Făinii Vechi în 1853. Târgul Făinii s-ar fi mutat după incendiul din 1803 la Curtea domnească abandonată, în fosta grădină de sub Curte.
Au existat mai multe legende legate de denumirea Târgul Cucului, s-ar fi numit astfel din pricina părăsirii acelei piețe, adică "i-a cântat cucul și a rămas părăsită", sau de la păsările care cântau prin copacii ce mărgineau odinioară orașul. G. Coșbuc în 1897 amintește de zicătoarea a trece prin vămile cucului, cu deslușirea dând bir cu fugiții și pierzându-și urma prin țări străine, o poveste mai nouă se leagă de magazinele evreilor care aveau un ceas cu cuc.
C. Cihodaru scrie ca numele Târgul Cucului ar veni de la Ilinca Cuculeasa (1783), văduva negustorului brașovean Vasile Cucu.
Interesant este că orașul a mai avut un alt Târg al Cucului în 1749 „la capul Râpii, în dreptul mănăstirii [Nicoriță], spre răsărit, era târgu cu dughene pe locul mănăstirii și se chemă Târgul Cucului”, adică pe str. Tătărași, între str. Nicoriță și str. Răchiți. 

Târgul Cucului era cunoscut în anii '30 și sub numele de Bursa Șomerilor, în piațeta cu stația de trăsuri de la intersecția străzilor Cuza-Vodă, Sărărie, Elena-Doamna și Costache Negri se adunau majoritatea șomerilor care căutau de lucru: zugravi, dulgheri, geamgii, salahori etc. așteptând să-i angajeze cineva pentru o zi sau două.  

Sorin Iftimi a scris câteva paragrafe despre afacerile din zonă, pe la 1930 erau vestite: Bodega La Podgoreanu și Magazinul de Vinuri Capel Abramovici. Restaurantul La Bătaia tunului al lui Mendel Feldman, era situat în Târgul Cucului, la intersecția străzii Elena Doamna cu strada Costache Negri unde lienții erau atrași de oferta de vinuri renumite și preparatele la grătar. Lupu Golden, comerciant de mațe (nr. 23) care avea un punct de desfacere și pe str. Salhana nr. 1.
Pe strada Elena Doamna nr. 1, în Târgul Cucului, era magazinul La noul Paradis al lui Leon Katz. Acesta desfăcea produse de manufactură, postăvărie și mătăsuri, făcându-și reclamă cu prețurile mici. Tot acolo fusese deschisă după război și Galanteria La Regina Maria de David Schor (nr. 1). Magazinul de haine second-hand al lui Strul Zilberstein funcționa chiar vizavi, pe strada Elena Doamna nr. 2, patronul își îndemna clienții cu prețurile mici, mărfurile fiind vândute la un sfert din preț.

Un vechi local de pe strada Elena Doamna era cel al lui Copel Abramovici, era suficient de cunoscut, încât în reclame nu i se mai precizează adresa exactă. Acesta atrăgea clienții cu „cele mai bine asortate vinuri naturale vechi, cele mai bune aperitive și tot felul de mâncăruri zilnic proaspete”. Cunoscut era și magazinul La Trandafirul Roșu de la nr. 6, ținut de Lupu & Goldstein unde se găseau articole de galanterie, lenjerie și toaletă.

Pentru petrecerea timpului liber existau restaurante, berării, bodegi, cârciumi, dintre care cele mai cunoscute erau ținute de G. Braunstein (nr. 8) și Z. Abramovici (nr. 8) în incinta Hanului Ștefănești. Alături de aceștia, Ițic Lupu ținea un punct de desfacere pentru Sifoane și Limonadă (nr. 6): sifonul mare 1,50 lei, sifonul mic 0,75 lei, iar limonada specială 2,00 lei.

 

140. - Birjarii din Tg. Cucu în 1930 -  via fb/iasifotografiivechi

141. - Conu Iancu Bucureșteanu - Cumpăr -Vând haine, încălțăminte de ocazie - sursa

 

142. - La Paradis - imbracaminte - str Elena Doamna nr. 4 - 1932

 

143. - Galanterie La Trandafirul Roș - str. Elena Doamna nr. 6 

lângă brutăria și Fabrica de Apă Gazoasă Ițic Lupu - 1932

- Tribunalului Iași  - Palatul de Justiție din Iași - strada Elena Doamna nr. 1A -
Tribunalul Iași are sediul, începând din 2014, în Palatul de Justiție realizat în urma unui proiect susținut de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind implementarea Proiectului Reforma Sistemului Judiciar, acord ratificat prin Legea 205/2006, construcția noului Palat de Justiție demarând în septembrie 2011.
Edificiul găzduiește Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași, având o suprafață utilă de 10303 mp. și o suprafață desfășurată de 15.806 mp. Aceasta este constituită din două demisoluri, parter și cinci etaje.
Cele două instanțe își desfășoară activitatea în 14 săli de judecată, 8 camere de consiliu, birouri și anexe.

 144. - Palatul de Justiție

145. - Blocul cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă de lângă Palatul de Justiție

- Medeanul Târgului Făinii

Apare în planurile de la 1828 și 1844 în partea de sud a Bisericii Sf. Pantelimon, pe terenul din spatele Palatului de Justiție, la capătul unei ulițe ce cobora din Ulița Fânăriei. Pe acel loc se va instala mai târziu Păscăria, care va prelua o vreme denumirea vechiului loc, Măjile.

În 2016, pe strada Maior Ieremia Popescu nr. 1 din spatele Palatului de Justiție, în urma unor săpături, s-au găsit vestigii istorice din sec. XVIII-XX, cahle dintr-o sobă veche cu datarea în sec. XVI - XVII, o locuință cu fundații de piatră și o pivniță lungă de 40 metri. detalii

146. - Strada Maior Ieremia Popescu nr. 1 - 2016

 

- Stradela Juraților/Jurătorilor

Între strada Cucu și stradela Sf. Pantelimon, a existat o uliță mai veche numită în anul 1884 Str-la Juraților sau Str-la Jurătorilor, denumire probabil de la evreii care locuiau aici și care depuseseră jurământul more judaico, practicat între anii 1844-1908 în procese civile, despre care Ion Mitican a cules mai multe mărturii din gazetele ieșene ale vremii. Str-la Jurători a fost demolată prin 1985-1986. Ca o ironie a istoriei, chiar pe traseul acestei străzi a fost ridicat actualul Palat de Justiție (2011-2014).  

Demolările și construcția unor blocuri și duplex-uri tip vilă în anii de după 1977 și a clădirii Palatului de Justiție au schimbat complet înfățișarea fostei mahalale, dispărând și Str-la Pantelimon. - via Mircea Ciubotaru.

- Imobilul Haimovici-Lifschitz (Lifșitz-Lifșiț) - fost strada Cucu nr. 2/nr. 1

Zona Târgu Cucului a fost afectată de un incendiu în iarna anului 1910, casele fiind demolate în 1912.
Ion Mitican amintește că pe locul Palatului de Justiție era o clădire impunătoare construită în 1912 de dr. M. Haimovici și arh. L. Nadolschi, la parter erau magazine, iar la etaj erau locuințe.  

În anii '80 la parter era o covrigărie și o autoservire, mai târziu un sediu de bancă, iar sus era barul La Scaunele. Clădirea a fost demolată prin 1986-1988.

Imobilul a mai fost cunoscut sub numele de Lifșiț pentru că în perioada 1948-1964 strada Cucu a avut numele Haia Lifschitz (Lifșiț-Lifșit-Lifșitz 1903-1929), o evreică născută în Chișinău, secretară al Uniunii Tineretului Comunist, care a lucrat și pentru revista Tânărul leninist. În 1924, partidul comunist intra în ilegalitate, pentru convingerile sale politice Haia Lifschitz a fost arestată la Oradea unde lucra și a fost condamnată la 8 ani închisoare. Nu a beneficiat de amnistia Guvernului Iuliu Maniu și în semn de protest a intrat în greva foamei, timp de 43 de zile a refuzat să mănânce, murind în august 1929.

 

147. - Aci la magazinul de Coloniale și Delicatese Portul Galați, prețuri reduse - 1931 - sursa

148. - Strada Elena Doamna în 1931 - sursa

149. - Strada Elena Doamna - 1973 via Hans Oerlemans

150. - Strada Elena Doamna - sursa

151. - Strada Elena Doamna - de Olga Rusu

152. - Strada Elena Doamna  - sursa

153. - Strada Elena Doamna - sursa

154. - Cartierul Haia Lifșiț - Flacăra Iașului 1953

155. - Cartierul Hala și Haia Lifșiț - cămin cultural Șloime Michoels 

- Flacăra Iașului, 1954

- Arhitectul Leon Nadolschi (Adolf Leo/Leon Nadolschi)

A realizat în 1910 câteva planuri pentru Fabrica de Țesătorie fostă Leo Gheller din str. Socola, pentru clădirea mare de la colțul străzii Ștefan cel Mare cu str. Gh. Mârzescu pentru domnul Iurist, planurile pentru prelungirea Marelui Otel Traian cu o clădire de 5 etaje și o vastă sală de teatru (1916), Cinema-Modern, casa N. Motăș din str. Gărei colț cu strada Arcu, casa Ghelțer de la intersecția str. Albă și Pădure (1911), casele Dembinschi, planurile vilei Cocea, precum și importante lucrări în București pe Aleea Rignauld, casa Antonescu, Mavromati Pleşoianu, Osorovici, Nicu Maiorescu și lucrări ca antreprenor pentru Ministerul de război. 

A avut birou de arhitectură în Iași pe bd. Ferdinand 11 (Str. Gărei) și în strada Lăpușneanu nr 21 - Casele Konya.

156. - Biroul de Arhitectură L. Nadolschi - Mișcarea 1910

 

157. - arh. L. Nadolschi - planuri Fabrica de Țesetorie foastă Leo Gheller din Socola - Mişcarea 1910 

158. - Birou de arhitectura L. Nadolschi - str. Lapusneanu 21 - Fulgerul 1911

159. - Palatul primei Societăți de Economie din Iași - arh. Nadolschi - Mişcarea 1914 

 

160. - Sala Cinema Modern - arh. L. Nadolschi - Fulgerul 1915

 

161. - Leon Nadolschi - prelungirea Marelui Otel Traian 

si cladirea strada Cizmariei colt cu strada Barboi - Fulgerul 1916

- lângă imobilul Haimovici mai erau câteva clădiri despre care nu avem multe detalii

162. - Rețea de troleibuz între Târgu Cucului și Cinci Drumuri doar pe sensul spre Tudor Vladimirescu 

- via Ion Mitican

163. -  Strada Elena Doamna - 1973 via Hans Oerlemans

 

 

164. - Strada Elena Doamna - 1985 - via Cosette Vanvulescu

165. - Strada Elena Doamna în 1931 - sursa

 

166. - Strada Elena Doamna - 1985 - via Cosette Vanvulescu

 

167. - Strada Elena Doamna - 1917 - sursa  

168. - Sinagoga Ștefăneștilor în mijloc - sursa

 

- Sinagoga Ștefăneștilor (Stefanester/Ştefaneşter Clouz-Claus, Talmud Thora, Ştefăneşter Klous, Stefaneshter Kloyz, Talmud Torah) - fost str. Elena Doamna nr. 8-9 - demolată

Ion Mitican spune că la nr 9, ing. Richard Mareș ridica o sinagogă unde oficia uneori popularul rabin din Ștefănești (Botoșani) A. M. Fridman. Numele amintea de Hanul Ștefănești de lângă zidul Bisericii Bărboi. 

A fost înființată în anul 1907 iar clădirea, mobilierul și obiectele religioase au fost cumpărate din donațiile Hassidim. 

Clădirea sinagogii Ștefănești era folosită de serviciile sociale ale comunității israelite adăpostind o bucătărie cu sală de mese, apoi un restaurantul ritualic evreiesc. 

Sinagoga fusese un loc al hasidismului ieșean și al comunității din Ștefănești (Botoșani), cunoscută de pe vremea domnitorului Petru Șchiopu. Declarați adepți ai lui Israel Baal Șem Tov rabinii din Botoșani au întemeiat Curtea rabinică din Ștefănești cu centru hasidic la Iași, unde a trăit țadicul (rabin considerat sfânt) Nahum Friedman, care a murit în 1868 și a fost îngropat la Cimitirul Ciurchi din Tătărași. 

După fosta sinagogă se găsea o casă scundă cu pereții la stradă care adăpostea o curățătorie și o vopsitorie de haine în anii '70. 

 

169. - Sinagoga Ștefăneștilor - via Ion Mitican

 

170. - Sinagoga în partea dreaptă - 1973 via Hans Oerlemans

 

 

171. - Sinagoga Ștefăneștilor în mijloc - sursa

172. - Sinagoga Ștefăneștilor - via cja.huji.ac.il

Mai multe imagini aici.  

 

- Parcul de lângă Sinagoga Merarilor

Pe locul acestor clădiri, în fața Sinagogii Merarilor, a fost amenajat un parc. În 2022 a fost dezvelit bustul lui Petre P. Carp (1837 - 1919) cu ocazia împlinirii a 185 de ani de la nașterea sa. Figură proeminentă a vieții politice românești de dinaintea Primului Război Mondial, Petre P. Carp a fost președintele Consiliului de Miniștri al Guvernului României Mari (prim-ministru), Președinte al Partidului Conservator și membru fondator al Societății Junimea. Petre P. Carp s-a manifestat activ în susținerea cauzei evreiești, sprijinind ideea modificării articolului 7 din Constituție la cererea marilor puteri pentru a trata în mod egal toți locuitorii, indiferent de etnie și apartenență religioasă. Bustul din bronz a fost realizat de artistul ieșean Lucian Constantin Smău.

 

173. - Parcul de lângă Sinagoga Merarilor - via Primăria Iași

- Sinagoga Merarilor - monument istoric IS-II-m-B-03860 - str. Elena Doamna 13, fost str. Labirint nr. 17 

Sinagoga Merarilor a fost inaugurată în 1869 pe strada Labirint nr. 17, astăzi strada Elena Doamna nr. 13.

Conform DEX, cuvântul merar înseamnă "cultivator sau vânzător de mere", această sinagogă aduna la rugăciune vânzătorii și cultivatorii de fructe și legume din Târgul Cucu, întrucât locurile de rugăciune erau organizate pe bresle, existând Sinagoga Cizmarilor, Croitorilor, Muzicanților, Telalilor, Măcelarilor, Cușmarilor, Pietrarilor etc.
În perioada comunistă, a scăpat de demolare, însă a fost folosită ca depozit. 

Casa cu etaj și balcon la intrare a fost renovată, apoi inaugurată în 2015, când a a fost montată o placă comemorativă pe fațada clădirii, iar rabinul Rafael Shaffer, conducătorul religios al comunității ebraice din România, a fixat mezuza, o cutiuță prinsă pe tocul ușii cu un mic fragment din Tora, a binecuvântat noul lăcaș de rugăciune și a citit rugăciunile tradiționale dintr-un sul sfânt de Tora, recent recondiționat și donat Sinagogii Merarilor. 

Mai multe detalii pe wikipedia și iasi.travel

 

174. - Sinagoga Merarilor în 1969 - via cja.huji.ac.il

175. - Sinagoga Merarilor în 1969 - via cja.huji.ac.il

 

176. - Sinagoga Merarilor în 1969 - via cja.huji.ac.il

 

177. - Interior Sinagoga Merarilor 

178. - Sinagoga Merarilor - via Primăria Iași

179. - Sinagoga Merari și Comunitatea Evreiască

 

- mai multe imagini aici

- Sinagoga Zisu Herman (Zisu Herman's shul) - str. Labirint nr. 10/6 - demolată
A funcționat până în 1979 când a fost demolată din cauza sistematizării zonei. 
În clădirea din fața fostei sinagogi a Merarilor, după desființarea băii Zisu Herman, s-a amenajat o baie rituală. 

181. - Sinagoga Zisu Herman în 1969 - via cja.huji.ac.il

 

182. - Sinagoga Zisu Herman - via cja.huji.ac.il

 

183. - Baie evreiască în Iași - 1902

mai multe imagini găsiți aici

- Strada Labirint 

Ion Mitican amintește că în stânga străzii Apeduct ar trebui să fie strada Labirint ce pornea din fața Sinagogii Merarilor, fost Labirint 17, cotea dreapta apoi stânga, martor a rămas doar un arbore în mijlocul parcului de astăzi. Strada avea 21 numere cu 23 de case, cu sinagoga Zisu Herman la nr. 6. De la colțul apeductului coboară strada Sf. Pantelimon printre blocuri, avea 59 numere, pe dreapta în cotul ei era baia Zisu Herman. Din strada Vîntu, la stânga, începea strada Căpșunelor, urmată la colț de strada Micșunelelor, cu rămășitele fostei Sinagogi a Zidarilor. 

Strada a primit numele Labirintul prin 1884 și străbătea mahalaua de la la nord la sud, ajungând la Sinagoga Merarilor, a dispărut prin 1985 după demolările din zonă. 

Pe harta din 1890, în dreptul străzii Cucu, Strada Labirintului se intersecta cu strada Stichi (Stihii) și cu strada Pantelimon, iar mai sus cu strada Pădure si strada Albă (str. Elena Doamna).

 

184. - Strada Labirint, clădire lângă Sinagoga Merarilor (Merarske Shul) - 1969

Se observă turnul fostei Judecătorii (Casa Gheltzer) - via cja.huji.ac.il

 

- Strada Benjamin Fondane - 

Din 2013 poartă numele ieșeanului Barbu Fundoianu Wexler (Wechsler) (1898-1944), critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască, asociat cu mișcările românești de avangardă, dintre care expresionismul și suprarealismul erau predominante.
Împreună cu regizorul Armand Pascal, cumnatul său, B. Fundoianu se dedică înființării primului teatru de avangardă românesc, Insula, urmând exemplul experimentelor inovatoare ale regizorului francez Jacques Copeau sau pe ale lui Federico Garcia Lorca, dar, din motive financiare, teatrul este închis în 1923, după ce se pusese în scenă feeria Legenda funigeilor, de Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel.
În 1923 s-a stabilit la Paris și publica sub pseudonimul Benjamin Fondane, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România. De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat "virtual" lui Ion Minulescu, "primul clopotar al revoltei lirice românești", intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară. A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu.
În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză. Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Fondane a murit în lagărul din Auschwitz-Birkenau în 1944.

Opere în limba română: Tăgăduința lui Petru, Editura Chemarea, Iași, 1918, Imagini și cărți din Franța, Editura Socec, 1922, Priveliști, poeme, Editura Cultura Națională, 1930,
Opere în limba franceză (selecție), Ulysse, Les Cahiers du Journal des poètes, Bruxelles, 1933, Rimbaud le Voyou, Éditions Denoel et Steele, 1933, La conscience malheureuse, Éditions Denoel et Steele, 1937, Faux Traité d'Esthétique, Éditions Denoel et Steele, 1938, Baudelaire et l'expérience du gouffre, Éditions Seghers, 1947 (postum). Mai multe detalii

 

185. - Benjamin Fundoianu (Fondane) - via icr.ro

 

- Centrul Comunitar Evreiesc - Casa de la cinci drumuri - monument istoric IS-II-m-B-03861 - str. Elena Doamna nr. 15, fosta str. Labirint nr. 6
Lângă Sinagoga Merarilor a supraviețuit Centrul Comunității Evreilor din Iași, denumită și Casa de la cinci drumuri.

Are aspect de veche zidire moldovenească, cu pridvor și coloane, a fost construită în 1820 de către boierul Luca, fiind folosită ca locuință, apoi a devenit școală primară.
Comunitatea evreiască avea rolul de a organiza viața spirituală și economică a membrilor și reprezenta evreii în chestiuni administrative și politice.  

În 1666, a apărut funcția de Haham Bașa, conducătorul spiritual al obștii (desființată în 1834), conducătorul laic fiind Starostele cel Mare, Roș Medina (capul orașului). Rabinul era în fruntea comunității, fiind judecător și supraveghetor al stării civile. Apare fiscalizarea comunității (gabela) din care se plăteau dările către Domnie, iar restul se folosea pentru întreținerea instituțiilor și a săracilor. Comunitatea evreiască ieșeană a ajuns la 1859 la aproape 50% din populația orașului. S-au înființat un spital modern, școli și instituții de ajutorare a săracilor. 

În 1863 s-a desființat gabela, școlile au fost închise iar atribuțiile comunității și instituțiile au fost transferate Spitalului Israelit.

După 1919, din cauza dificultăților în care se aflau instituțiile comunității, s-a hotărât reorganizarea acesteia. Comunitatea Evreilor din România a fost recunoscută ca organism public abia în 1927.

Aici a fost mutată cantina pentru bătrânii izraeliți care inițial era la Sinagoga Ștefănești. 

Ion Mitican amintește că în fosta așezare Luca dintre străzile Luca și Pădure a fost în 1902 Corpul jandarmilor rurali, iar prin 1910-1927 era Gimnaziul Alexandru cel Bun. Prin 1960 a fost sediul întreprinderii Vin Alcool iar din 1980 este sediul Comunității evreiești.

Din 2002, centrul susține un club care coordonează Restaurantul Ritualic, cu mâncăruri koșer, conforme normelor kashrut, corul și o formație de muzică tradițională. Acesta se implică activ în viața culturală, organizează spectacole, conferințe, comemorări și vizionări de filme.

În 1986 la Sinagoga Mare a fost inaugurat un muzeu dedicat contribuției evreilor la viața Iașului, dar restaurarea sinagogii a determinat mutarea muzeului în 2011 la sediul Comunității de azi. În muzeu sunt expuse obiecte de cult iudaic caracteristice ritualurilor principalelor sărbători din calendarul iudaic: Șabat (în fiecare sâmbătă), Roș Hașana (Anul Nou evreiesc, sept.-oct.), Simhat Tora (Bucuria primirii Torei, oct.), Hanuka (Sărbătoarea Luminii, nov-dec.), Purim (Sorți, eliberarea poporului evreu din imperiul Persan-babilonian în 427 î.Hr., martie) și Pesah (Paștele evreiesc - sărbătoarea eliberării evreilor din robia egipteană, mart-apr.). Un baldachin decorat, așezat în centru, amintește de căsătoriile evreiești. Expoziția regrupează articole, reviste, fotografii vechi, afișe și cărți cu autori evrei din Iași.

În prezent, în această clădire se află sediul Comunității Evreilor din Iași și restaurantul ritualic evreiesc. Astăzi, comunitatea evreiască din Iași numără aproximativ 300 de persoane, majoritatea provenind din familii mixte. Mai multe detalii pe iasi.travel.

186. - Sediul Comunității evreilor

 

187. - Sinagoga Merarilor și Comunitatea - via Ion Mitican

Ion Mitican amintea de clădirea vecină de peste strada Pădure de la nr 17, unde era căsuța meșterului fotograf Lazăr Ciolac pe la 1870, moștenită de la tatăl său Hagi Iordache Ciolac. Imobilul a fost demolat în iarna anului 1909 pentru amenajarea traseului tramvaiului spre Tătărași pe strada Pădure.

- Intersecția Cinci Drumuri - 

Intersecția Cinci Drumuri este formată din străzile Elena Doamna în partea de Est și de Vest, strada Pădurii, Benjamin Fondane și strada Bărboi, până în anii 80 exista și strada Labirint care străbătea parcul din fața Sinagogii Merarilor. 

La răspântia celor cinci ulițe era Bursa Muncii, un loc de adunare pentru locuitorii din Tg. Cucului care se adunau pentru a găsi de muncă.

La intersecția de la Cinci Drumuri exista în anii '80 un rond folosit de tramvaie și troleibuze, explicații am găsit pe grupul Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public Tramclub Iaşi: "Este interesantă povestea parcursului inițial al troleibuzelor de la intersecția Cinci Drumuri până în Piața Tineretului (Piața Mihai Eminescu de astăzi), cu totul diferit faţă de cel de pe sensul opus. Dacă între Piața Tineretului și Cinci Drumuri circulau normal, pe strada Gheorghe Dimitrov (azi bd. Independentei) circulație era îngustă și cu sens unic din Piața Tineretului până în Piața Independenței, până la demolările din 1988. Circulație în ambele sensuri era între Piața Independenței și intersecția cu strada Sărăriei, apoi pe strada Sărăriei și strada Elena Doamna, pe sensul celălalt, după traversarea liniilor de tramvai de la intrarea pe strada Pădurii, troleibuzele intrau în vechiul rond al tramvaielor de la Cinci Drumuri, după care mergeau pe străduța Maior Popescu ce astăzi nu mai există, aflată în spatele caselor evreiești, traversau strada Cucu, intrau pe strada Stihii (transformată în prezent în prelungire a bulevardului Independenței, dar îngustă la acea vreme) și ieșeau în strada Gheorghe Dimitrov (bd. Independenței) la intersecția de la Bucegi (spre Sărărie). Parcurgeau bulevardul, iar la Piața Independenței și coteau la dreapta, pe lângă spital, pe strada Nicolae Bălcescu, unde se uneau cu troleibuzele liniei 41 și mergeau împreună spre Păcurari, prin strada Friedrich Engels (Vasile Conta în prezent) și Piața Tineretului. După demolările din 1986 din Târgu Cucului (când au dispărut casele dintre strada Pantelimon și strada Cucu), troleibuzele au fost mutate și au circulat în ambele sensuri pe strada Elena Doamna și strada Sărăriei (între Cinci Drumuri și strada Gheorghe Dimitrov). Odată cu lărgirea străzii Dimitrov, între Piața Independenței și Piața Tineretului, după demolările din 1988, parcursul troleibuzelor s-a modificat și în acea zonă, circulația desfășurându-se în ambele sensuri".

 

188. - Rondul de la 5 Drumuri - via Ion Mitican

 

189. - Cinci Drumuri  - sursa

190. - Târgu Cucu 1988 - via David Hadaller

 

191. - Cinci Drumuri - 1917 - sursa

 

192. - Intersecția Cinci Drumuri în 1955 - Strada Elena Doamna, Labirint, Pantelimon 

(str. Benjamin Fondane), Pădurii și strada Bărboi - sursa 
 

- Strada Pădurii 

A primit numele prin 1866, iar în anii 1946-2017 apare și varianta Strada Pădurei, sau Pădurii (1985). Numele ar veni de la spițerul Ilie Pădure care în 1853 avea o casă în Ulița Biserica Albă. - via Mircea Ciubotaru.

Linia de tramvai de pe strada Pădurii a fost dată în exploatare în anul 1900, ca parte a traseului numărul 3, ce unește și în prezent Gara de cartierul Tătărași și Abator, iar mai târziu de localitatea Dancu. Inițial, traseul era proiectat pe strada Elena Doamna - strada Apeduct - strada Tătărași, urmând a fi deviat ulterior pe actualul bulevard Tudor Vladimirescu (fost bd. Brătianu). Cu toate acestea, concesionarul a propus primăriei prelungirea străzii Pădurii spre Tătărași, intersectându-se cu actualul bulevard Tudor Vladimirescu printr-o curbă strânsă. Documentele vremii au prezentat traseul ca fiind deosebit de dificil din cauza pantei abrupte și a virajului. În acest context, de-a lungul anilor au avut loc numeroase accidente soldate cu deraieri și chiar răsturnarea vagoanelor de tramvai în curbă, de exemplu în 1936 și 1958. În anul 1959 curba a fost eliminată în urma unor exproprieri și implementarea unui proiect de rectificare a tronsonului de pe strada Pădurii, acesta primind amplasamentul pe care îl cunoaștem și în prezent. Calea de rulare a tramvaielor a fost ulterior reabilitată în anul 1978, în contextul achiziționării noilor tramvaie Tatra T4R și apoi parțial în anul 1999.
În 2020-2021 s-au efectuat lucrări de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor pe tronsonul Cinci Drumuri - strada Pădurii- strada Nicoriță folosind fonduri europene.
Panta Pădurii este una dintre cele mai înclinate din Europa și reprezintă un punct de atracție pentru pasionații de tramvaie și pentru fotografi. Detalii aici

 

193- Strada Pădurii 1960 - sursa

 

194. - Strada Pădurii 1979 - de Leroy W. Demery, Jr. 

 

195. - Tramvaie Tatra în stația de pe strada Pădurii sens spre Tg. Cucului

 - 1988 - via David Hadaller

 

196. - Strada Pădurii - 1988 - via David Hadaller 

 

197. - Strada Pădurii - 1992 - de Wim van der Ent

198. - Ziarul Curentul, octombrie 1936

 

- Casa Gheltzer (Ghelțer) - nr 17? - aici era o altă casă numită Casa de la 5 drumuri

După amenajarea străzii Pădure, terenul a fost cumpărat de Amalia și Isac Geltzer în 1912, iar arhitectul I. Tăutu a zidit o clădire înaltă asemănătoare cu cea de la nr. 1 (Imobilul Haimovici-Lifschitz), deasupra intrării fiind figura zeului Mercur.

În ziarul Fulgerul din 1911 se vorbește despre planurile Imobilului A. Ghelțer realizate de arh. L. Nadolschi pentru imobilul din intersecția str. Albă și Pădure ce va conține o cantină scolară, o ceainărie pentru săraci și asociația corpului didactic israelit. Imobilul semi-baroc ar cuprinde 38 de camere și o sală pentru petreceri și spectacole de dimensiunea 17x10 m, fiind cea mai mare și frumoasă sală din Iași.

O parte din veniturile produse de închirierea acestei clădiri era folosită la susținerea cantinei de alături.

Pe vremuri, strada Elena Doamna făcea parte din Circumscripția Polițienească IV, din Circumscripția Judecătorească Urbană II și din Circumscripția Financiară I.

Aici a fost sediul Judecătoriei Ocol 2 Iași (Judecătoria Ocolului I și II din strada Elena Doamna nr. 24 în 1932) unde în data de 25 octombrie 1924 a fost împușcat prefectul Constantin Manciu răpus de un glonț tras în cap de către Corneliu Zelea Codreanu, liderul Ligii Apărării Național Creștine (LANC).

Imobilul Gheltzer a fost demolat la sfârșitul anilor '80. 

 

199. - Casa Gheltzer - via Olga Rusu 

200. - Flacăra Iașului 1977 - "Șantierul de la intersecția 5 Drumuri. Echipa de muncitori din sectorul căi-rulare al I.T.C. Iași pregătește drumul viitoarelor tramvaie silențioase"

 

201. - Strada Elena Doamna - 1985 - via Cosette Vanvulescu

 

202. - Strada Elena Doamna- 1985 - via Cosette Vanvulescu

203. - Dinspre Parcul Bărboi spre str. Elena Doamna - via David Hadaller - 1988 

204- Imobil A. Ghelter de arh. L. Nadolschi - str. Alba si Padure - Fulgerul 1911

- Asasinarea prefectului Poliției în 1924 - 

Pe 25 octombrie 1924 a avut loc la Iași cea mai gravă crimă politică înregistrată în România de la asasinarea, în 1862, a primului ministru Barbu Catargiu.
Este vorba despre moartea șefului Poliției Iași, prefectul Constantin Manciu, răpus de un glonț tras în cap de către Corneliu Zelea Codreanu, liderul Ligii Apărării Național Creștine (LANC), mișcare politică extremistă, fondată în 1923, care promova doctrina național creștină.
Zeci dintre studenții ieșeni aderenți la gruparea politică a lui Codreanu au fost schingiuiți în beciurile Poliției, tratament de care a avut parte inclusiv liderul mișcării.
Codreanu a fost bătut la sânge de polițiști pe strada Lăpușneanu în aprilie 1924, la puțin timp după ce fusese eliberat din închisoare la București. Membrii LANC se reorganizează și se stabilesc la Ungheni unde își desfășoară mare parte din activitate. Concomitent, Zelea Codreanu este din nou lovit pe stradă, chiar în Piața Unirii, de către comisarul Clos, mâna dreaptă a prefectului de Poliție, Constantin Manciu.
Constantin Manciu, fruntaș local al PNL, fusese numit de Ionel Brătianu, în 5 septembrie 1923, ca prefect al Poliției de Iași, cu misiunea de a face ordine într-un oraș marcat de tulburări studențești.
Conflictul dintre Poliție și membrii partidului lui Codreanu atinge apogeul la sfârșitul lunii mai 1924, când 200 de soldați și 40 de polițiști descind la casa de la Ungheni, arestează zeci de studenți, pe care îi transportă în beciurile Poliției.
Majoritatea celor agresați primesc certificate medico-legale care atestă bătăile primite, iar unul dintre ei, studentul Comerzan, îi face plângere penală lui Constantin Manciu. Procesul a avut loc în octombrie 1924 și a constituit ocazia în care cele două tabere s-au contrat cu o violență nemaiîntâlnită până atunci. Zelea Codreanu se specializase în drept și se prezentase la proces ca avocat al lui Comerzan, iese afară din sediul Judecătoriei Ocol 2 Iași, situată pe strada Pădure și, în așteptarea unui amic fumează o țigară, înconjurat de câțiva studenți și elevi. La ieșirea lui C. Manciu din Judecătorie, însoțit de subordonații Eugen Closs și Gheorghe Huşanu, între C. Z. Codreanu și C. Manciu are loc o altercație. Pe acest fond, C. Z. Codreanu scoate pistolul și îl împușcă mortal pe prefectul Poliției, Constantin Manciu, și-i rănește grav pe cei doi.
Zelea Codreanu, care avea 25 de ani la momentul comiterii omorului, s-a predat ulterior și a fost închis la închisoarea Galata.
Presiunea publică a fost atât de mare, încât în momentul anunțării verdictului, stabilit pentru data de 26 mai 1925, peste 10.000 de oameni așteptau în fața Tribunalului din Turnu Severin. La instanță au fost înregistrate 19.300 de cereri ale unor oameni care se ofereau să-l apere pe Codreanu. Procesul fusese strămutat anterior de la Iași la Focșani, tocmai din cauza zecilor de incidente care au avut loc în perioada încarcerării lui Corneliu Zelea Codreanu. Liderul Ligii a fost achitat în cele din urmă, considerându-se că a acționat în legitimă apărare la provocările repetate ale prefectului Constantin Manciu.
Corneliu Zelea Codreanu a sfârșit și el prin moarte violentă, pe 29 noiembrie 1938, când a fost sugrumat în pădurea Tâncăbești, în apropierea Capitalei. Motivul oficial a fost tentativă de evadare, în timp ce era transportat alături de alți 13 simpatizanți către Închisoarea Jilava. detalii

 

205. - Știrea crimei din Iași în ziarul Universul, octombrie 1924 

 

- Cantina Gheltzer - Ghelțer - str. Elena Doamna nr 19 -  

La sfârșitul secolului trecut, datorită crizei financiare, o parte din comunitatea evreiască trăia în sărăcie, medicul K. Lippe a cerut sprijinul lojei B’nei Brith și Alianței Israelite prin reprezentantul I. Astruc, astfel în anul 1899 loja distribuia săracilor pâine, azimă și cartofi.
Aceste ajutoare însă nu au fost de ajuns, populația săracă începe un exod din Moldova, dar diverse împrejurări făcură însă pe mulți emigranți să se întoarcă și să crească rândurile nevoiașilor.
Leo Geller și I. Astruc au propus lojei să înființeze și o ospătărie populară, în primul an au fost oferite 93.000 porții de mâncare.
Ajutorul s-a extins și la elevii școlilor primare israelite, în iulie 1911, pe un teren cumpărat de la maiorul Straja, soții Amalia Gheltzer (născută Michel Rothberg) și Isac A. Gheltzer, fiul lui Isaak A. Geltzer, încep construcția Cantinei școlare Isaak A. și Amalia Gellzerț unde puteau servi o masă caldă elevii săraci. Pentru susținere, au donat o parte din veniturile imobilului alăturat. 

La depunerea pietrei de temelie, serviciul divin a fost realizat de către Rabinul Beril Rabinovici. Așezământul a fost patronat și condus de Loja compusă din dr. K. Lippe, dr. H. Burstin Inspector, dr. I. Niemirower , I. D. Dulberger, dr. A. Steuermann, I. H. Hellmann, Solomon Grunberg, Isaak A. Geltzer, I. H. Helman, alături de L. Iuster, președintele Spitalului Israelit și asistenții: Z. Solomonică, M. Ch. Sufrin, Isac Wechsler, Rabinovici, Peritz Kohl, Gottlieb, M. Schechter, M. Wechsler, Pincu Elias, Leon Schwartz, Moise Herşcovici, Iţic Forşt, M. M. Frenkel, S. H. Waldman, Iser Kandl, Iancu Iuster, D. Frenkel, Iţhoc Iosef, Iosef Iacob, Carol Perlman și A. M. Flugelmann.
Cantina oferea dimineața mâncare elevilor, iar apoi era rândul oamenilor vârstnici. Tot în acest local Comunitatea împărțea de Paște hrana rituală militarilor și oamenilor nevoiași. Astfel de ajutor oferea și Societatea Țesătura care din inițiativa domnilor Iosif Ehrlich și Iosif Goldstein, întreținea în timpul iernii două ospătarii organizate de următorul comitet: Clara Geltzer, M. Futgelman, Brandes, David Ornstein, Clara Geltzer și soții Petruşca, Uşer Cahane, Saly Streiff.

Clădirea joasă, dar cochetă, era închiriată seara pentru filme (Cinema Gheltzer) și pentru întâlnirile militanților sioniști care cereau întoarcerea în Palestina.

Soții Amalia și Isac Gheltzer au mai donat împreună cu Mariam și E. I. Brumer un imobil în Fundacul Mangirov (strada Palat) pentru Școala primară de fete Dr. Ad. Stern în anul 1906.

În 1916, pe strada Elena Doamna nr. 19, exista Cantina Școlară Israelită I.O.B.B.A.

Imobilul a fost demolat la sfârșitul anilor '80.

 

206. - Cantina școlară Amalia și Isac Gheltzer - sursa

 

207. - Amalia si Isac A. Geltzer 

208. - Cinema Cantina Gheltzer - 1932 ziar Noutatea - via BCU DSpace Iași

209. - Cinema Gheltzer - ziarul Opinia 1932

210. - Șezătoare culturală organizată de Noynbee-Hall - ziar Opinia 1936

- peste drum

 

211. - 1980 - La Cinci Drumuri (vedere dinspre strada Pădurii) - sursa

 

212. - 1988 - Strada Elena Doamna dinspre str. Pădurii - via David Hadaller
 

- Strada Bărboi - 

În 1923, pe strada Bărboi nr 19, era Școala de fete Champalbert-Herovanu, în 1932 apare în strada Tătărași.

213. - Elevele Scolii Herovanu - via Iașii de Odinioară de Rudolf Suțu

 

214. - Școli private în Iași anul 1923 - via Călăuza Orașului Iași 

 

215. - Strada Bărboi în 1988 - via David Hadaller 

216. - Strada Bărboi în 1988 - via David Hadaller 

    217. - M-me Halepliu Ghicitoare - strada Barboi - Mişcarea 1911

218. - Globus - Ion N. Grosu - stradela Bărboi nr 2

 

- Bursa Moldovei - Strada Elena Doamna 20-22

Centrul de Afaceri Bursa Moldovei a fost inaugurat în 2015, proiectul a fost finanțat din fonduri europene pentru crearea unei structuri locale de sprijinire a afacerilor, având ca scop atragerea investițiilor, revigorarea și dezvoltarea economiilor locale și regionale în Regiunea de Dezvoltare Nord - Est. Firmele găzduite în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor au activități de consultanță pentru afaceri și management, contabilitate-audit, proiectare, urbanism, inginerie, consultanță juridică, IT, call center etc.

 

219. - Bursa Moldovei 

 

220. - Strada Elena Doamna

 

222.  - Strada Elena Doamna

- pe strada din partea opusă 

- Strada Albă - Leo Gheller - Fabrica Țesătura

Pe Stradela Albă, în zona Bisericii Albe, italianul Leo Gheller a înființat la 1903 o fabrică de țesătorie (pânzărie) cu două războaie și cu tracțiune manuală, care a fost mutată în zona Socola-Țuțora reprezentând nucleul viitoarei Fabrici Țesătura. Aici era un atelier de țesătorie cu 400 războaie, o albitorie, o vopsitorie, 2 cazane de aburi și magazii pentru depozitare. 

Cu sprijinul Băncii Marmorosch Blank și a unei bănci din Budapesta, numărul războaielor crește la 400 și fabrica ia numele Fabrica de Țesături fostă Leo Gheller et Co. 

În 1908 Banca din Budapesta cere de la I. Erlich o expertiză asupra rentabilității acestei fabrici, în 1910 este cumpărată de Societatea Țesătura - Iași și va deveni una dintre cele mai mari fabrici de textile din regiunea Moldovei. Astfel s-a format Fabrica Țesătura Iași SA cu un capital de 750.000 lei aur. În 1920 producea 134 tone fire de bumbac având 155 angajați și ajungând în 1935 la 1.339 tone fire și 900 angajați. 

Fabrica Țesătura avea după Revoluția din 1989 aproape 6.000 de angajaţi, a fost privatizată în 2003 sub numele de Iașitex, apoi a intrat în faliment. Mai multe detalii aici.

 

223. - Leo Gheller - sursa

224. - Accident la Fabrica de tesatorie Leo Gheller din str. Socola - Opinia 1907

 

225. - Tesatura Iasi - str. Socola - ziar Mişcarea 1911 

226. - Tesatura Iasi - str. Socola - sursa

 

227. - dr. A. Steuermann - medic al societatii Fraterne din Pacurari - strada Alba nr 14

 

- Consulatul Austriac - nr. 25

În această zonă, înspre Biserica Albă, în prima jumătate a sec. al XVIII-lea, erau casele paharnicului Gheorghiță, ce au fost distruse într-un incendiu. Prin 1755 locul era deținut de vistiernicul Vasile Ruset, apoi au ajuns în proprietatea Epitropiei Sf. Spiridon. Locul a fost închiriat de căpitanul Dumitru Drăghici de la Epitropie și a construit niște case în locul celor ale paharnicului Gheorghiță, însă a fost la rândul său nevoit să le reconstruiască, în urma distrugerii provocate de un incendiu, care s-a produs între anii 1778 și 1798. În anul 1807, casele lui Drăghici, reconstruite după 1798, au ajuns în proprietatea fiicei sale mai mari, Zoiţa, și a ginerelui său Vasile Anastasie, apoi vândute pentru funcționarea Consulatului Austriac.

Principatele Române, spre sfârșitul sec. al XVIII-lea, reprezentau o zonă de interes economic și diplomatic pentru puterile europene aspirante la moștenirea otomană, astfel, după anul 1774, puterile europene au înființat consulate în Moldova și Țara Românească. Una dintre obligațiile domnilor Moldovei era de a oferi găzduire reprezentanților puterilor străine, precum și asigurarea condițiilor deplasării acestora pe teritoriul Principatului. Înmulțirea numărului reprezentanțelor diplomatice la Iași a dus la o continuă sporire a cheltuielilor cu întreținerea acestora. Pentru găzduirea străinilor în capitală, domnia își luase dreptul de a rechiziționa casele boierilor sau negustorilor, astfel marii boieri au hotărât în 1813 să achiziționeze trei case mari în Iași care să fie destinate funcționării consulatelor rus, austriac și francez. 
Incendiul din 25 iunie 1833 a afectat o mare parte a orașului, focul a izbucnit de la o casă de pe Podul de Piatră din Mahalaua Tătărași, au fost mistuite de flăcări 262 de case și două biserici, Biserica Albă, Sfântul Lazăr și Spitalul Evreiesc. În rapoartele întocmite după catastrofă sunt amintite casele: Consulatului Austriac, ale comisului Adamachi, situate peste drum, ale protomedicului Zota, ale agăi Manolachi, banului Afenduli, spătarului Ilie Burchi, căminarului Cavacu, bancherului Mihel Daniel, ale lui Carniol și multe altele.
Pentru funcționarea consulatului se închiriază caselor lui Gheorghe Balş de pe locul actualei Facultăți de Medicină.
Casele arse de lângă Biserica Albă au început să fie reparate abia din anul 1843, după 10 ani de la incendiu.

În anul 1846, Agenția revine în casele renovate și ne-a rămas o listă cu descrierea imobilelor: clădirea cea mare avea 8 încăperi la etajul de sus, jos erau 7 odăi, avea anexe, un grajd, o șură pentru trăsuri, o bucătărie și o spălătorie, zidul ogrăzii era din cărămidă, o poartă mare de intrat în ogradă iar sub locuința cea mare se afla o pivniță.
Cu timpul, clădirile se erodează, în 1871, casele de lângă Biserica Albă nu mai puteau fi locuite din cauza scurgerii apei de ploaie și Agenția Austriacă s-ar fi mutat în anul 1858 în Copou, casele de pe Str. Albă  fiind renovate în 1885.
Rudolf Suţu a scris despre consulii austrieci rezidenți la Iași, în anul 1817 agentul austriac era von Raab, iar in 1820 era Lippa, vice-consulul austriac Filsch Pianist concerta adesea cu Alexandru Mavrocordat, tatăl Olgăi Sturdza, vice-consul George von Bencik era înrudit cu cele mai de seamă familii din Ungaria, îi plăcea mult dansul și jocurile de societate.

Din anul 1896, Agenția Austriacă de la Iași a întrerupt contractul de închiriere a caselor din str. Elena Doamna, după ce locuise acolo din anul 1815. Din acel moment, biserica Tălpălari a închiriat casele unor persoane particulare, precum Gh. Caracaş în anul 1901, fie municipalității. Casele respective au avut mai ales utilitate publică, a funcționat acolo un timp Școala Steaua, din anul 1902.

Ion Mitican amintește că la Agenția austriacă (consulat) se adunau dregătorii Moldovei și diplomații imperiului vecin și unde ar fi venit unioniștii în 1848 cu steagul Moldovei și împreună cu Ecaterina Vârnav. În curte mai era o veche clădire, zidirea înaltă cu cerdac înturnată spre miazăzi și bătrâna casă moldoveneasca din vale, cu spatele la stradă și cerdacul uriaș, unde venea odinioară generalul Bacinschi. Aici venea bardul Păstorel și Nicolae Iorga pentru a se delecta cu un vin de Cotnari.
După anul 1923, atunci când biserica Tălpălari a vândut imobilele Ministerului Sănătății, fapt care a făcut ca din acel moment și până în momentul demolării din anul 1989, acolo să funcționeze diverse instituții sanitare, astfel în Ghidul Iașului din 1932 regăsim sediul Inspectoratului VI Sanitar, Serviciul sanitar județean și Societatea Salvarea din str. Elena Doamna nr. 25.

În anii '90, într-o anexă a funcționat ziarul ieșean 24:ORE.
Mai multe detalii găsiți in lucrarea Marius Chelcu - Agenția Austrica  link

 

228. - Corpul principal al fostului sediu al Agenției Austriece și ulterior al Serviciului Sanitar 1940 

- via Marius Chelcu - Agenția Austrică - sursa

 

229. - Agenția austriacă (Consulatul) - de Ion Mitican

230. -  Corpurile anexe, dinspre stradă, ale fostei Agenţii Austriece - via Marius Chelcu - Agenția Austrica - sursa

 

231. - O zidire păstrată in curtea consulatului - de Ion Mitican

232. - Sediul ziarului 24 Ore  - sursa

233. -  ziarul ieșean 24:ORE 1990

 

-  Societatea Filantropică Steaua - Școala profesională de fete Steaua - str. Elena Doamna nr 23

A fost înființată în 1906 (sau 1881 ?) pentru "a da instrucțiune primară și profesională fetelor israelite din acest oraș". Astfel se formează "Școala primară Israelită de fete Steaua" care s-a tot mutat în mai multe sedii, unul era pe strada Elena Doamna, apoi s-a mutat pe strada Anastasie Panu nr. 11 într-o casă construită în 1922 de David Herzenberg. 

În perioada 1912-1915, Școala profesională de fete Steaua din str. Elena Doamna nr. 23 avea cursuri de croitorie, broderie, dactilografie și lecții de limba română și franceză. Mai multe detalii aici.

 

234. - Fulgerul - 1912   

235. - Fulgerul, 1915

 

236. - Societatea filantropica Steaua - David Herzenberg - str. A. Panu - 1928 

- Biserica Albă (Schimbarea la Față) - stradela Albă nr. 3 -
Biserica Schimbarea la Față, cunoscută și ca Biserica Albă, a purtat numele slavonesc de Rojdestva Bojiți (Roždestva Bojiti). 

Nu se cunoaște data primei cladiri, nici fondatorul, exista înainte de 1682, iar la 1750 a fost refacută de Popa Velișcu la marginea vechiul târg al Făinii, pe locul unei biserici mai vechi, care data din secolul al XVII-lea și avea hramul Nașterea Domnului. 

N. A. Bogdan scrie că denumirea a fost preluată de la faptul că era varuită total, pe când alte biserici aveau culoarea naturalaă al pietrei, sau erau zugrăvite. O altă Biserică Albă a fost în sec. XV pe locul unde astăzi este Mitropolia. 

Biserica Albă din stradela Albă nr. 3 are hramul Schimbarea la Față (6 august). Mai multe detalii aici.

 

237. - Biserica Albă - via doxoloagia

238. - Biserica Alba dinspre strada Pădurii - 1988 - via David Hadaller

239. - Vedere aeriana din 1917- via fb.com/iasifotografiivechi

 

240. - Strada Elena Doamna in 2009 - sursa

 

241. - Strada Elena Doamna in 2014

- Strada Adamachi

Peste drum de Strada Albă este o alee prin spatele Hotelului Hampton by Hilton (fost Hotel Europa), care prin 1970 avea numele strada Adamache (Adamachi).

Mircea Ciubotaru a scris despre istoria Străzii Adamachi care avea această denumire în 1896, unind strada Cismăriei și strada Albă (str. Elena Doamna), fusese o hudiță fără nume, „pe din dosul spătarului Adamache” (1853) și prin spatele caselor de pe Ulița lui Papafil.

 

242. - Strada Adamachi blocată de o barieră

 

243. - Strada Elena Doamna - sursa

244. - Turnul Bărboi dinspre strada Adamachi  - sursa

- Școala Adamachi  - fost strada Adamachi nr 6,8, 24

Vasile Adamachi/Adamache (1811/1817-1892) s-a născut în Iași din familii vechi moldovenești, Arapu dupa tată și Bantăș după mamă. A preluat numele de botez al tatălui său Adam și sub influența fanarioților numele s-a transformat în Adamachi. A învățat spaniola, portugheza, italiana, franceza și limba greacă veche.

Prin 1862, spătarul Vasile Adamachi se întorcea în Iași de la studiile din străinătate cu dorința înființării a unei Școli Politehnice ca cea Zurich. În 1870 a donat Primăriei casa părintească din „strada Aghenţiei, față în faţă cu otelul austriac”, astfel Școala Nr. 2 avea un sediu permanent iar în 1898, la intersecția cu strada Albă (Elena Doamna), a fost înființată Școala primară de băieți. Primăria a realizat un document unde este detaliată structura clădirii și a dependințelor, viitoarea școală avea: "etaj, unde se aflau cinci camere, două holuri, o scară și o toaletă, iar la parter erau două camere boltite, o toaletă și o cămară, casa avea un beci de piatră și era acoperită cu tablă albă, iar atenansele se compuneau din: un grajd de cărămidă, o șură, o odaie, o altă odaie cu rol de cuhnie, o altă șură, un beci boltit de piatră și o căsoaie de zid, toate acoperite cu olane. În fața casei mari se afla o grădină cu copaci și trotuar de piatră, o fântână pietruită, iar la fața străzii se afla grilajul de lemn cu stâlpi de cărămidă, pe temelie de piatră și o odăiță pentru portar". Mai multe detalii despre familia Adamachi (Adămachi) găsiți aici

După primul război mondial, aici era sediu pentru Școala Primară de Băieți nr. 8 V. Adamachi.

Clădirea a fost distrusă în 1944, pe locul ei fiind construit un bloc de locuințe prin 1952, iar capătul de est al străzii a fost întrerupt de construcția Hotelului Europa (Hilton). 

Lângă parcarea din spatele blocului BRD din bulevardul Anastasie Panu nr. 28 s-a mai păstrat doar o mică parte din vechea stradă Adamachi.

245. - Școala Adamachi (1898)  - via Misterele onomastice ale Iașilor de Mircea Ciubotaru 

246. - În dreapta spre stradă se observă Școala Adamache - 1917 - sursa 

 

247. - Școlile primare din Iași - ziar Opinia 1909
 

- Vasile Adamachi (1817-1892) 

A fost prefect, senator, filantrop, om de știință și președintele Eforiei Iași, funcție echivalentă cu cea de primar.

Tatăl său s-a numit Adam Arapu, dar sub influență grecească, și-a schimbat numele de botez în nume de familie, Adam devenind Adamachi. 

În 1892 își donează prin testament averea Academiei Române, împreună cu terenul de vie din Copou. Recunoscătoare, Academia a realizat în 1894 la Cimitirul Eternitatea un monument din granit înalt de 7 metri proiectat de arh. Rupolo din Veneţia, sub supravegherea arh. F. D. Xenopol. care a construit și Pasajul Macca- Villacrosse (1891) din București.

 

248. - Vasile Adamachi - pictură de C. D. Stahi (1909) - colecția UAIC

- Hanul lui  Afenduli

În cartea Tradiții ale ospitalității românești Prin hanurile Iașilor de Constantin Botez și Adrian Pricop se vorbește despre Hanul lui Afenduli amplasat în Piața Papafil în partea de est a orașului, între Târgul Cucului și strada Elena Doamna, iar Gh. Ghibănescu scrie în revista Ioan Neculce anul I 1921 despre Cișmeaua Papafiloaiei. 

Hanul lui Afenduli apare într-un document din 1841 unde se amintește că plătea bezmen către mănăstirea Galata, iar în 1849 hanul era ocupat de oștirile turcești.  

 

- Hotel Hampton by Hilton Iasi, fost Hotel Europa - str. Anastasie Panu nr. 26
Astăzi, la intersecția cu strada Elena Doamna, este fostul Hotel Europa din cadrul complexului World Trade Center Iași, preluat în 2014 de lanțul internațional Hilton. Hotelul are 15 etaje, centru de fitness, restaurant cu bar și patru săli de conferință pentru 150 de participanți. 

Hotelul a fost ridicat în anul 2001 având numele Europa World Trade Center. 

 

249. - Hotel Europa în 2014

- pe vremuri în această zonă era casa de pe strada Anastasie Panu nr. 4

- Casa de la nr. 4 - era o construcție de la sfârșitul sec. al XIX-lea, menționată pentru prima oară în 1907 ca fiind proprietatea avocatului H. G. Niculeanu, apoi aparținând în 1917 doctorului E. Savini, în 1918 lui C-tin Federber, în 1921 lui H. Spigler care obține în 1933 un certificat de proprietate din care reiese că imobilul avea la acea dată "5 odăi de locuit, sală de baie și antret. În 1917 se repară „un calcan dinspre str. Adamache ieșit puternic din verticală, cu dislocări serioase, ce amenință a se prăbuși", iar în 1925 se înlocuiește zidăria umedă cu cărămidă nouă. Apartenența acestei clădiri la categoria caselor boierești construite în Iași la sfârșitul sec. al XIX-lea, este susținută și de tipul planului. Acesta, bazat pe principiul simetriei, cu intrarea în axul median, are încăperile dispuse în jurul unui vestibul. Fațadele sunt tratate în stil neoclasic, cu intrarea încadrată de coloane cu capitel compozit, ce susțin un fronton triunghiular. Același tip de coloane decorează și fațadele dinspre stradă, alcătuind o ordonanță ce încadrează ușile salonului ce se deschid spre o terasă barocă.

250. - Casa de pe A. Panu nr. 4

- bd. Anastasie Panu și Parcul Anastasie Panu - despre Bulevardul Anastasie Panu am scris aici.

- pe colțul parcului spre strada Elena Doamna era Casa Balif

- Casa Balif - nr. 5 - este o clădire construită în 1815 de către spătarul Mihalache Idieru, pe locul cumpărat de la hanul Afenduli. Caracteristicile arhitectonice ale acestei case sunt specifice caselor boierești construite la Iași în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Îmbunătățirile aduse de diverșii proprietari nu au afectat structura planului, care, bazat pe principiul simetriei, are încăperile dispuse de o parte și de alta a unei săli mediane. Salonul, situat spre stradă, este marcat în fațadă prin ieșirea în rezalit. De partea cealaltă a clădirii există un cerdac pe sub care se intră în pivniță. Fațadele sunt trate unitar, în stil neoclasic, elementul dominant reprezentându-l pridvorul de pe fațada sudică. Acesta este marcat de un fronton triunghiular, susținut de două perechi de coloane dorice. Ion Mitican îi face și el o descriere: era o zidire cu arhitectură veche moldovenească, locuită de familia Balif. Avea cerdac, terasă la intrare și derigi ca niște coloane, printre care se intra în holul cu uși laterale, ce dădeau în odăile largi și luminoase. Fusese ocolită un timp de demolări fiindcă se afla în Lista monumentelor istorice, de unde trebuia să dispară. Așteptând mutarea dureroasă la apartamentul din bloc, pe care urma să-l primească, proprietarul era mâhnit căci în jur se aflau sumedenie de mobile și relicve bătrânești pe care nu reușise să le dea unui muzeu. Printre ele se găsea și o veche masă de lucru cu sertare și o cutie muzicală. Schimbând tamburele cu știfturi se puteau auzi uitate melodii de demult. Fusese construită, probabil, la fosta Școală de Arte și Meserii din Ulița Sfântului Ilie, care prin 1867 obținuse medalia de bronz a Expoziției Universale din Paris pentru asemenea exponat. Ziua de duminică 25 mai 1986 găsea bătrâna zidire descoperită, cu ferestrele și ușile smulse iar vineri 30 mai, în mijlocul grădinii pustiite mai rămăsese o movilă de moloz și resturi de cărămizi. Cercetătorul Florin Buimestruc oferă o concluzie: valoarea documentară a acestei case este incontestabilă, monument de arhitectură fiind înscrisă pe Lista oficială a monumentelor istorice și de arhitectură în R.S.R. la nr. 1496, dacă ținem seama și de faptul că la Iași nu mai există nicio altă clădire de acest tip, păstrată atât de aproape de forma originală. Demolarea ei însă este un exemplu privind superficialitatea cu care sunt tratate monumentele ce se mai păstrează încă la Iași.

Casa este imortalizată de pictorul Călin Alupi (1906-1988), unul din cei mai importanți reprezentanți al post-impresionismului românesc, elev în 1925 la Academia de Belle Arte din Iași, alături de Corneliu Baba și Mihai Cămăruț este ales ucenic al lui Nicolae Tonitza pentru pictura schitului Durău. Când se întoarce de pe front află că multe tablouri i-au dispărut sau au fost distruse. În 1947 devine profesor la Academia de Belle Arte din Iași care se desființează în 1954 și se stabilește în București fiind profesor la Școala medie de arte plastice până în 1963 când Institutul pedagogic din Iași (fostul Belle Arte) își redeschide porțiile și se întoarce ca profesor. 

251. -  Casa Balif de pe A. Panu - via studiul realizat de 

cercetătorul Florin Buimestruc în anul 1980

 

252. - Casa Balif - de Ion Mitican

253. - Tabloul lui Călin Alupi - Strada Anastasie Panu și biserica Bărboi - sursa

 - peste drum pe strada Elena Doamna

254. -  Strada Elena Doamna

 

- Casă - str. Elena Doamna nr. 33 - monument istoric IS-II-m-B-03862

 

255. - Casa de la Elena Doamna 33

 

256. - Casa de la Elena Doamna 33 înainte de renovare

 

- Biserica Noua-Apostolică - Str. Elena Doamna 35

Clădirea este monument istoric cod IS-II-m-B-03863.

257. - Strada Elena Doamna

 

-  Casă - str. Elena Doamna 37 - monument istoric cod IS-II-m-B-03864   

Aici ar fi existat și o garnizoană germană.

258. -  Strada Elena Doamna

- Casa Iosef (Joseph) Zoller - monument istoric cod IS-II-m-B-03865 -  str. Elena Doamna 39A (fost nr. 35/41)
Casa în stil neoclasic a fost construită în anul 1912 de industriașul evreu Joseph Zoller (1875-1924), fiul unui comerciant din Herța (Cernăuți), care a locuit aici până în anul 1937, când o vinde evreului Moise. Alături, amenajase o fabrică de bomboane de ciocolată, dotată cu un motor de cinci cai, avea 25 de angajați care lucrau în cele trei ateliere, însă clădirea fabricii nu mai există astăzi.

În 1901 Zoller înregistrează la Camera de Comerț din Iași Fabrica de Bomboane Joseph Zoller et Co pe strada Palat numărul 4, în imobilul cu doua etaje deținut de Berman și Isac Leib Rosenstein, care aveau mai multe farmacii în Iași. Până la 1900, aici a funcționat Gimnaziul Alexandru cel Bun. Timp de opt ani, Joseph își va dezvolta aici fabrica de bomboane, apoi sediul va fi în strada Baston (azi str. Colonel Langa). Mai târziu Zoller primește dreptul de a face și comerț en-gros de coloniale, produse alimentare: zahăr, cafea, ceai, orez.

Joseph Zoller s-a căsătorit cu Adela Zoller, născută în Iași pe strada Târgu de sus. Elsa Zoller, mezina familiei, a studiat pianul la conservatorul din Iași, se căsătorește în 1929 cu Aurel Marguilles, fiul antreprenorului ieșean Isidor Marguilles și al Mariei Braunstein, fiica lui Adolf Braunstein, care a ridicat Palatul dinspre Piața Unirii.

Joseph Zoller a fost și administratorul Spitalului israelit, astăzi Maternitatea Elena Doamna din Iași, dar și administrator al Sinagogii Jurist de lângă Hotelul Bejan din zona Râpei Galbene.  

Joseph Zoller se stinge din viață în anul 1924, la doar 49 de ani, din cauza unei leucemii, este îngropat în Cimitirul Evreiesc din Păcurari.

Aici a locuit și marchizul Hubert de Belloy de Saint-Liénard, atașat naval al Franței în timpul refugiului de la Iași din timpul primului război mondial, împreună cu soția lui Clara Elena Bibescu, nepoata domnitorului Gheorghe Bibescu. Supraviețuitor al accidentului feroviar de la Ciurea din 30 decembrie 1916, marchizul a scăpat de un atentat în august 1917, nemții au tras 3 focuri de revolver spre patul căpitanului de vas, dar acest era în vizită la Contele de Saint Aularie.

În 1949, casa este rechiziționată de comuniști, care au transformat-o în sediu pentru Direcția Forțelor de Muncă și apoi în locuință socială pentru patru familii.
În 2013 a fost achiziționată de avocata Gianina Vera Poroşnicu care a restaurat-o în perioada 2013 - 2016 păstrând elemente autentice: gardul lucrat manual, marchiza de la intrare, ornamentele fațadei și cișmeaua din curte. 

Casa Iosef Zoller este singurul monument de patrimoniu privat din Iași. Alte detalii 

 

259. - Casa Zoller - sursa

 

260. - Casa Zoller - fost Venice Boutique - sursa

261. - Joseph Zoller - sursa

- Casă boierească - fosta str. Elena Doamna nr. 37.

Alături este o casă boierească cu cerdac de la sfârșitul secolului al XVIII-lea unde ar fi locuit, la o mătușă, principesa Elena Rosetti (1825-1909) cunoscută și ca Elena Doamna, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), motiv pentru care aceasta stradă a primit numele de astăzi.

Casa din circumscripția Comisariatului Circa IV al Prefecturii Iași era în 1920 în proprietatea lui Polak Aba care face nenumărate reparații și extinderi caselor sale de pe strada Elena Doamna nr. 37. Conacul boieresc ajunge în proprietatea soților Rasela și Adolf Davidsohn, care primesc autorizație de la Delegația Consiliului Municipal să refacă imobilul cu ziduri de cărămidă masivă, pe fundație de piatră.

262. - 1988 Str. Elena Doamna, lângă casa Zoller, 

1988 de David Hadaller

263. -  Strada Elena Doamna

 

- Casă  - Str. Elena Doamna 47 

Clădirea este monument istoric cod IS-II-m-B-03866

 

264. - Strada Elena Doamna

- Stradela Elena Doamna 
Prin anii '70 se vehicula sistematizarea acestei zone și realizarea unui pasaj care să unească bd. Anastasie Panu cu strada Tătărași, idee vehiculată și prin anii 2000 de unii primari. Acum în această zonă se anunță un proiect imobiliar. 

 

265. - Macheta viitorului Centru Civic din Iași - 1981

- Strada Ornescu 

Mircea Ciubotaru a descris istoria străzii Ornescu care în veacul al XVII-lea a reprezentat o legătură dintre vatra târgului și Tătărași, la fel de importantă ca actualele Str. Cucu și Str. Otilia Cazimir, fiindcă prelungea Ulița Rusească spre Podul Meserciilor (dex. măcelarilor) și mai departe, pe Str. Tătărași de astăzi. S-a numit Ulița Căcăinii, la deal de Podul de lemn al Meserciilor (Mesărciilor) prin 1710 și Ulița Meserciilor in 1767. Mai târziu, o casă și o dugheană erau situate pe Podul de Lemn, pe locul Sf. Ioan Zlataust (1833), iar alte case din apropiere formau „Mahalaua Podului de Lemn, de la vale de Spitalul jidovesc” (1849). 

Câteva decenii a fost considerată capătul de est al Uliței Beilicului, sau al Str. Ghica-Vodă (din 1874). În ziarele din 1898 găsim anunțuri despre 'str. Ornescu foastă podul de lemn Ghica Vodă'. În capătul străzii, înspre Tătărași, era Podul Meserciilor (Podul de Lemn), aflat la intersecția cu str. Tătărași.

Din 1896, strada Ghica-Vodă, tronsonul din Str. Albă și până în Str. Apeducului, a primit numele Str. Ornescu amintind de fostul ajutor de primar Ioan Ornescu, edil-șef interimar după moartea lui Dimitrie Gusti, între două alegeri (martie-iunie 1887 și martie-iulie 1888). La alegerile din noiembrie 1878, a candidat in colegiul al III-lea din Iași alături de Scarlat Pastia, Nicolae Rosnovanu, George Mârzescu. Deputat al partidului liberal, Ioan Ornescu a decedat in anul 1896 într-un accident de trăsură lângă Spitalul Israelit.

266. - Candidați - Ecoul Moldovei, 1895 

 

267. - Ecoul Moldovei, martie 1896

268. - Gazeta de Iassi, iulie-septembrie 1898

269. - Consignație H. Rabinovici - str. Ornescu nr 6

 

- Ulița Zagură

În lista denumită Ulițele, casele și dughenele capitalei Iași la 1853, Agenția Consulară Austriacă este situată pe ulița Zagură, cel puțin o parte a străzii a purtat această denumire. Locul lui Zagură, care a dat denumirea uliței, era spre capătul din vale al acesteia. Paharnicul Sion amintește de doi frați Zagură, pe care îi credea veniți la Iași din Zagora grecească. Iordache și Iancu Zagură au devenit funcționari în instituțiile statului. Iordache Zagură era șef de Secție la Divanul Țării de Jos și locuia lângă biserica Sfinții Teodori. 

Denumirea străzii Zagură se leagă de cel de-al doilea frate, clucerul Iancu Zagură, care locuia într-o casă din dreptul intersecției Uliței Albe cu strada Grigore Ghica.
Ulița Zagură reprezenta limita mahalalei armenești în această parte a orașului. Spre sfârșitul secolului XIX, ponderea populației evreiești din această zonă a devenit una predominantă.
Despre casa Zagură-Pantazi, din str. Elena Doamna nr. 41 (47, 39) era între 1892-1912, un loc sterp din Despărțitura IV, din str. Ornescu (fostă Grigore Ghica), colț cu str. Elena Doamna (fostă str. Albă).

270. - Posibil Casa Zagură - str. Elena Doamna, colț cu strada Ornescu

- peste drum este Strada Grigore Ghica cu clădirea Nicolae Leon a UMF Iași, fostă Universitate Petre Andrei, alături este Muzeul Municipal Regina Maria (Casa Burchi-Zmeu) pe strada Zmeu nr. 3 despre care găsiți detalii într-o lucrare semnată de Sorin Iftimi link.

271. - Strada Grigore Ghica Vodă spre str. Elena Doamna - 1917 - via fb.com/iasifotografiivechi

272. -  Strada Elena Doamna

 

273. - Strada Elena Doamna

 

- Fundacul Zlataust -

Pe harta din 1890, Strada Albă avea o intersecție cu strada Ornescu, strada Ghica Vodă și stradela Zlataust. Zona are o frumoasă istorie amintind de Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir, Biserica Zlataust, mormântul lui Barbu Lăutaru, locuința lui Iordache Bucșinescu, casa unde a copilărit Lucrețiu Pătrășcanu, casa profesorului D. Stoica, Muzeul Municipal Zmeu etc. despre care poate vom vorbi în alt articol.

- Iordachi Bucșănescu

Mircea Ciubotaru ne prezinta sursa numelui Bucșănescu (Bucșenescu, Bucșinescu, Bocșănescu) ce vine de la spătarul Gheorghi (Iordachi) Bucșănescu, venit în Moldova pe la 1810, ajuns vornic în 1835, paharnicul Costandin Sion îl înfățișa ca „faimosul scriitor pe vremea sa, iubit de Domn și de toți boierii”. A murit în anul 1837 și a fost înmormântat la Biserica Sf. Ioan Zlataust din apropierea locuinței sale. Casele sunt reprezentate pe hărțile RASCHEK 1844 și PEYTAVIN 1857. Numele său a substituit denumirile mai vechi ale Uliței Fierbinte și Podului de Piatră (Ștefan-Vodă) de pe Căcaina. Când ulița a început să fie numită a Bucșănescului, chiar înainte de 1836, dar tot mai frecvent după moartea sa din 1837, podul de piatră din capătul ei a preluat numele cunoscutului personaj ștergând amintirea lui Ștefan-Vodă (Tomșa) legată de acest pod. Numele Strada Bucșinescu a devenit oficial în anul 1884 și a dăinuit până în anul 1999 când a fost înlocuit cu Strada Otilia Cazimir, decizie motivată de casa memorială a poetei (1894-1967), de la nr. 4.

Ion Mitican a prezentat evoluția acestei proprietăți: casele au ajuns la Emilia și au fost vândute dascălului de la Seminarul Socola, Dimitrie Stoica, apoi au fost zestre a fiicei Lucreția Stoica, soția lui Dimitrie D. Pătrășcanu, iarăși vândute Primăriei, care a folosit curtea și construcțiile pentru diverse servicii edilitare, garaje, depozite și un azil de bătrâni (1940-1944). O parte a întinsei curți a fost vândută, prin 1905, emigrantului rus Venceslav Kiser, prieten al lui Constantin Stere. 

 

- Elias Șaraga (1859-1932) - 

Pe Ulița Bucșinescu a avut o legătorie de cărți Aizig Șaraga (1770-1845), strămoș al librarului și editorului Elias Șaraga care s-a născut în anul 1859 în orașul Iași. Fiii lui, Aizig, David Șaraga (1816-1886) și Ihil Șaraga (1819-1879), au continuat îndeletnicirea tatălui după înființarea Tipografiei Buciumului Român în anul 1850. Apoi, la rândul lor, fiii lui Ihil Șaraga, Samoil, Elias și Aizic Șaraga  au urmat această profesiune.
Elias Șaraga a început meseria ca buchinist, vânzător de cărți în iarmaroace și pe străzi, așezând o măsuță într-o boltă din dughenele Pașcanu, unde aduna vechi manuscrise, tipărituri și timbre.
Librarii Șaraga colindau târgurile și iarmaroacele pentru a vinde cărți de literatură populară, înființând în anul 1884 Editura Frații Șaraga, numită apoi Librăria Școalelor. Eu au editat lucrările: Povești, Amintiri din copilărie și Anecdote de Ion Creangă (prima ediție în anul 1890, imediat după moartea scriitorului), cărți de Alexandru Vlahuță, Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Dimitrie Bolintineanu, I.L. Caragiale, Vasile Conta, etc.
Pentru ca toată lumea să aibă acces la cărți, a inițiat cunoscutele și apreciatele ediții Colecțiune de 1 leu (1893), unde au fost editate 70 volume și Biblioteca de 25 de bani (1895), editându-se 26 volume. După cum afirma Elias Șaraga, „se știe că ținta principală a colecțiunii noastre este de a da lumină pe lângă producțiunile literare contemporane și operele scriitorilor noștri vechi, punându-le la dispoziția publicului cititor cu un preț infim”.
A donat un număr mare de manuscrise, documente și monede vechi Academiei Române și Muzeului Național de Antichități. În anul 1906, a donat și călimara cu cerneală folosită în tipografia lui Asachi pentru tipărirea apelurilor Unirii.
De asemenea, a editat un mare număr de medalii comemorative (ocazionate de Aniversarea Academiei Mihăilene, Sfințirea Mitropoliei, Cucerirea Griviței, Aniversarea lui Cuza Vodă, Comemorarea a 20 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu etc.). Pentru aceste fapte, i s-a conferit medalia de aur Serviciul credincios (1888) ca „recompensă pentru donațiunile de documente, manuscrise și monede vechi ce au făcut Academiei Române și Muzeului Național” și apoi Meritul Cultural în iulie 1939, pentru întreaga sa activitate editorial-cultural-literară.
În perioada interbelică a suferit persecuții din cauza originii sale evreiești. Rămas singur în Iași, după ce copiii săi s-au mutat la București și fiind bătrân, a lichidat tipografia din strada Lăpușneanu în anul 1932 și s-a retras în capitală. În decembrie 1939 a fost înmormântat în cimitirul evreiesc din Păcurari, conform testamentului. Mai multe detalii pe wikipedia

 

274. - Anticarul Elias Şaraga, împreună cu surugiul lui Cuza Vodă - via wiki 

 

- Sinagoga Botoşineanu (Nahman Botoşaner, Reb Nachman, N. Botoshaner) - str. Bucşinescu nr. 39 -

A fost menționată la 1830, mai exista în anul 1960.  

275. - Sinagoga Botoşineanu - Reb Nachman’s (N. Botoshaner) - via cja.huji.ac.il

276. - Sinagoga Botoşineanu - Reb Nachman’s (N. Botoshaner) - via cja.huji.ac.il  

 

277. - Sinagoga Botoşineanu - Reb Nachman’s (N. Botoshaner) - via cja.huji.ac.il

- mai multe imagini aici.

- Maternitatea Elena Doamna - fost Spital Israelit - corpul vechi este monument istoric IS-II-m-B-03867 - str. Elena Doamna 49, fost nr. 43

Ca instituție, Spitalul Israelit își are începuturile încă din 1728, iar în 1772 era recunoscut ca Templul Milei sau Hekdeș/Hecdeș. 

În 1839/1841, Epitropia Spitalului Israelit a cumpărat de la vornicul Mihalache Cantacuzino un han părăsit de pe Strada Albă.

Construcția clădirii a durat între 1843-1846 și a fost inaugurată în primăvara anului 1847, pe Ulița Albă, prin strădania lui Simon Leib Schwartz. Pe frontispiciu este scris de la înființare Nosocomium Israelitorum 1772.

Primii medici care au slujit acest așezământ au fost: Zalman Leibovici-Friedmann, înlocuit în 1836 de doctorul Blum Steer, doctorii Nissim, Blaustein, Galuber și Rosenzweig. detalii

După 1860, Spitalul Israelit a cunoscut o dezvoltare deosebită, la conducerea sa succedându-se mai mulți medici-primari, precum: dr. Frenckel, Silbergweig, Taussig, Rosenthal, Hertzenberg etc.

Spitalul a devenit în timp, prin donații și administrare, unul din spitalele puternice din oraș, servind atât pe evrei, cât și pe non-evrei.  Spitalul era întreținut de chiriile strânse de la casele donate de diverși filantropi.

La 1898, prof. Leon Sculy, medic primar al Spitalului Sf. Spiridon, a devenit medic șef al Spitalului Israelit, unde a condus secția chirurgicală, fiind secondat de doctorii Blumenfeld, Braunstein și Ochs. Dr. Leon Sculy a fost și primul decan al Facultății de Medicină nou înființate la Iași.
La conducerea Spitalului Israelit s-au succedat, în anii următori, mai mulți medici, precum vestitul Leon Daniel, S. Reischer, Albert Daniel, Isac Leibowitz, Wolf Wasserman, Moritz Ghelber ș.a.
La 1903, prof. Ernest Djuvara, medic primar la Epitropia Sf. Spiridon, a introdus cursul și demonstrațiile de clinică chirurgicală la Spitalul Israelit, unde a practicat pentru prima dată principiile de asepsie și antisepsie la bolnavii secției care i-a fost pusă la dispoziție.

În 1889 Spitalul Israelit a fost vizitat de Regele Carol I, iar în primul război mondial a fost spital militar.

Aici a funcționat și Maternitatea israelită, înființată în 1878, patronată de prima societate a femeilor israelite din Iași. Finanțarea acesteia se făcea din donații, iar funcționarea era pe bază de muncă voluntară a cadrelor medicale dedicate, ce îngrijeau anual peste 400 de femei.

Sorin Iftimi a scris câteva paragrafe despre Spitalul Israelit, aflăm astfel că spitalul a fost mărit în 1911 cu secții de Maternitate și în 1915 de secția de Copii și izolare. La Spitalul Israelit, cea mai importantă instituție, clădirea principală, pentru boli interne și chirurgie, avea la 1927, o capacitate de 140 de paturi. Policlinica a fost clădită la 1908 de fostul președinte Moritz Ghelberg. Azilul de infirmi a fost construit la 1905, din fondurile fostei Societăți Comerciale Israelite din Iași, pe locul donat Spitalului de Sura Mendel Langa; acesta avea o capacitate de 32 de paturi. Maternitatea israelită a fost clădită în 1913, din inițiativa lui Willy Dinerman. Pavilionul de izolare, cu o capacitate de 24 de paturi, fost construit în 1907, de către Jacques Lewin, din fondul lăsat de Carolina Lewin. Din aceleași fonduri au fost construite sala de autopsie și casa mortuară a spitalului. 

După uzura clădirii prin folosirea peste capacitate în timpul războiului (1916-1918), a urmat o renovare în 1927, sub președinția lui Moritz Wachtel. Acesta a donat, din resurse proprii, 300.000 de lei pentru refacerea Spitalului care nu era destinat doar comunității evreiești, fiind deschis și pentru pacienții de orice confesiune sau naționalitate.

Între anii 1930-1932 spitalul avea 120 de paturi, aici s-au tratat circa 2200 de bolnavi și au fost realizate peste 650 operații pe an.

După 1948, clădirea și anexele spitalului au fost naționalizate. Până în 1974 a funcționat ca spital de copii, iar apoi a devenit Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Elena Doamna Iași, cum este cunoscută și astăzi.
Maternitatea Elena Doamna funcționează pe un teren și în clădiri care aparțin Fundației Caritatea care a revendicat-o. Fundația a depus până acum peste 2.000 de cereri de retrocedare a unor bunuri imobiliare din țară deținute în trecut de comunitățile evreiești. Retrocedarea presupune că spitalul va continua să funcționeze ca și până acum, iar Consiliul Județean Iași va plăti chirie proprietarului.
Un obelisc din fața spitalului amintește despre trecutul acestei foste instituții evreiești. 

 

278. - Spitalul Israelit - sursa

279. - Spitalul Israelit - via delcampe

 

280. - Maternitatea

 

281. - Maternitatea

282. - Spitalul israelit în 1917 - via fb.com/iasifotografiivechi

 

- Tribunalul Militar - fosta Baie Marcovici la nr 51, 53

După Secția a III-a a Spitalului de Obstetrică se afla în 1899 Baia Marcovici. 

Ulterior aici s-au deschis diverse fabrici și ateliere, apoi a fost repartizată prin 1988 Tribunalului Militar care a renovat clădirea.

283. - Tribunalul Militar

- Strada Vilelor
Ion Mitican amintește că partea stângă a străzii era ocupată de vile construite în anii 1920-1930, zona fiind cunoscută ca Strada Vilelor, mai târziu a Păcii, pentru că la nr. 35 era o casă doar cu parter, ridicată de ing. Gr. Bejan, care avea scris pe fronton, la dorința proprietarei Ileana Hălăceanu, cuvântul Pace.

- Fost Casă cu cerdac, astăzi aici este o clădire de birouri.

284. -  Strada Elena Doamna

 

285. - Clădirea de birouri din Strada Elena Doamna

 

286. -  Strada Elena Doamna nr. 61-63

 

- Fabrica de pânză Bucovina - nr 58

Peste drum de Baia Marcovici era Fabrica de pânză Bucovina H. O. Spiegler & Co despre care Ion Mitican spunea că producea casânci, țesături din lână și bumbac, iar în 1988 era un depozit de materiale.

Pe strada Elena Doamna au mai existat câteva firme/fabrici: Firma de Construcții Scheiler, Fabrica de Confecții și Țesătorie a lui Wolf Marcovici (nr. 57), Fabrica de textile și țesături Bucovina (nr. 58) care se recomanda ca prima fabrică de acest profil din Iași. 

287. - Strada Elena Doamna

 

- Stația Bucșinescu

Pe harta din 1890 strada Albă se termina în intersecția cu strada Cuza Vodă (azi str. Vasile Lupu), strada Bucșenescu (str. Bucșinescu), Strada Frecău (str. Smârdan), Strada Taetoarei (în 1970 str. Trecătoare, azi Taietoarei), iar mai târziu a apărut strada de pe actualul traseu al bd. Tudor Vladimirescu.

288. -  Strada Elena Doamna

 

289. -  Strada Elena Doamna

 

290. - Intersecția Bucșinescu

291. - Intersecția Bucșinescu

 - Podul lui Ștefan Vodă 

A fost ridicat în timpul domniei lui Ștefan al II-lea Tomșa, 1611 - 1615, 1621 - 1623, podul primind numele și de Bucşinescu/Bucșănescu, era pe râul Cacaina (Căcaina), cam pe traseul de astăzi al bulevardului Tudor Vladimirescu - str. Nicoriță. 

Mai sus era Podul Meserciilor (Podul de Lemn), aflat la intersecția str. Tătărași și strada Ornescu.

292. - Traina - Bucșinescu 11

Alte tururi pietonale:

 

1. - Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt pornind dinspre Palatul Culturii - link

 

2. - Piața Unirii - link 

 

3. - Strada Lăpușneanu - link

 

4. - Bulevardului Carol (Copou) link

 

5. - Strada Lascăr Catargi link

 
6. - Bulevardul Independenței link

7. - Strada Anastasie Panu link

 

8. - Strada Cuza Vodă link

 

- via Ion Mitican - Evreii din Tîrgu Cucului de altădată, Misterele onomastice ale Iașilor - Mircea Ciubotaru (2021), Evreii ieșeni in documente si fapte - Gherner H. şi Beno Wachtel (1939), I. Kara - Contribuții la istoria obștii evreilor din Iași (1997), Imaginea evreului în cultura română - Andrei Oișteanu, fb.com/iasifotografiivechi, iasi.travel, casaiosefzoller.porosnicugianina.ro,  BCU DSpace Iasi, cja.huji.ac.il, Zusia Efron Archives at the Center for Jewish Art, Photographer, Digiteca Arcanum.